Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România

Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România. Puțini români știu despre el, dar aproape fiecare bec aprins într-o seară de iarnă îi poartă, simbolic, semnătura.

Inginer hidrotehnician, profesor universitar și vizionar, el este considerat părintele hidroenergeticii românești — omul care a gândit sistemul național de valorificare a apelor, din Munții Apuseni până la Porțile de Fier.

Cine a fost Dorin Pavel. De la Sebeș la Politehnica din Zürich

Născut la 10 mai 1903, în Sebeș, județul Alba, Dorin Pavel provenea dintr-o familie de intelectuali ardeleni, legați de tradiția educației și a spiritului civic. Tatăl său, preotul Ioan Pavel, i-a insuflat respectul pentru muncă și credință, iar mama sa, Maria, a rămas pentru el modelul modestiei și al blândeții.

După liceul la Sibiu, tânărul Pavel a obținut o bursă pentru Școala Politehnică Federală din Zürich (ETH Zürich), una dintre cele mai prestigioase instituții tehnice din lume. Acolo a studiat ingineria civilă și hidrotehnică, fiind remarcat pentru rigoarea sa și pasiunea pentru energie.

A obținut titlul de doctor în inginerie în 1932, cu o teză despre folosirea potențialului hidraulic al râurilor alpine.

Pionierul hidroenergeticii românești

Întors în România, Dorin Pavel a fost printre primii care au înțeles că independența energetică a țării putea veni din valorificarea apelor.

În anii ’30, a coordonat studii de teren în Apuseni și Carpați și a propus realizarea unor „sisteme de acumulare” – conceptele timpurii ale marilor baraje de azi.

„Începând chiar din 1925, a conceput primele proiecte pentru cataractele Dunării (cele care aveau să devină mai târziu hidrocentralele Porțile de Fier I și II), a fost consilier la amenajarea Lotrului și Sebeșului și a proiectat cascada celor șase hidrocentrale de pe Sebeș.

De asemenea, s-a ocupat de modernizarea parțială a centralei hidroelectrice din Sinaia (1926–1928) și a participat la construcția hidrocentralei Dobrești (1929–1934), una dintre primele hidrocentrale puse în exploatare în România”, arăta inginerul Victor Burchiu, fost student al lui Dorin Pavel, în cartea Amintiri și glume dintr-o viață de profesor.

Până în 1934, inginerul a locuit cu soția sa la hidrocentrala Dobrești, iar tot acolo a fost adus pe lume fiul lor, Mario.

„Era nevoit ca, cel puțin o dată pe săptămână, iarna, să coboare pe schiuri, cu rucsacul și pușca în spate, până în gara din Sinaia. De acolo lua trenul spre București, își ținea cursurile și, de multe ori, se întorcea în aceeași zi, refăcând drumul invers — iarna pe schiuri, vara pe jos. Uneori, când situația financiară îi permitea, își invita studenții la centrala Dobrești, unde susținea cursuri practice chiar în sala mașinilor, pe o tablă improvizată”, își amintea fostul său student.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, ideile sale au devenit realitate. El a contribuit la proiectele care aveau să transforme economia românească: Stejaru–Bicaz, Vidraru, Lotru–Ciunget, Râul Mare–Retezat, și, mai târziu, Porțile de Fier I, simbolul colaborării româno-iugoslave și al tehnicii românești de vârf.

Profesor, mentor, vizionar

În paralel cu activitatea de inginer, Dorin Pavel a fost profesor la Politehnica din București și membru corespondent al Academiei Române.

A format generații întregi de specialiști și a introdus conceptul de hidroenergetică integrată — o viziune modernă în care producția de energie, irigațiile și protecția mediului se aflau într-un echilibru unitar.

Colegii îl descriau ca pe un om sever, dar drept, cu o modestie rară. Refuza avantajele politice și vorbea despre meseria de inginer ca despre „o slujbă închinată binelui comun”.

Omul din spatele proiectelor

În afara sălilor de curs și a șantierelor, Dorin Pavel ducea o viață discretă. Era căsătorit cu Cornelia Pavel, o profesoară de liceu din Sebeș, și avea doi copii. În scrisorile sale, vorbea adesea despre dorul de casă, de „mirosul pământului ud după ploaie” și de liniștea Apusenilor, locurile care i-au inspirat dragostea pentru ape.

Își petrecea verile la Sebeș, în casa părintească, unde lucra la schițe de baraje și la manuscrise tehnice. Era un pasionat de lectură — îi plăceau poeziile lui Blaga și cărțile de știință germană — și un credincios convins, care considera că „energia este darul lui Dumnezeu făcut omului pentru a lumina lumea”.

Moștenirea lăsată

Dorin Pavel a murit în 1979, la vârsta de 76 de ani, după o viață dedicată științei și țării sale. În semn de recunoștință, barajul și hidrocentrala de pe Sebeș îi poartă numele, iar numeroase generații de ingineri îl consideră „fondatorul unei școli românești de gândire hidrotehnică”.

Astăzi, într-o eră în care energia regenerabilă revine în centrul atenției, moștenirea sa capătă o nouă relevanță.

Dorin Pavel nu a fost doar un constructor de baraje, ci un constructor de viitor, un om care a crezut că progresul adevărat se clădește în armonie cu natura.