Fabuloasa poveste a Emil Palade, câștigător al primului Nobel românesc
Fabuloasa poveste a Emil Palade, câștigător al primului Nobel românesc. George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei, i-a văzut măruntaiele şi a înţeles care sunt funcţiile lor specifice. A explicat balanţa organică subtilă a eliminării şi arderii deşeurilor microscopice, deci balanţa energiei vieţii.
„Nu ştii ce copil ai! O să vezi mata de ce e în stare băietul aista!“, îi răspunde, aproape profetic, învăţătoarea lui George Emil Palade mamei sale. Constanţa Palade o rugase numai atât:să nu-i dea premiul I fiului său. Era primul din clasă, cu media 10, dar mama era institutoare la aceeaşi şcoală şi, cine ştie?, s-ar fi putut spune că „băietul“ a fost favorizat.
Fabuloasa poveste a Emil Palade. Premiantul
George Emil Palade a luat premiul I în clasa I. Şi-apoi în clasa a II-a. Şi în clasa a III-a. Şi tot aşa, până a terminat şcoala.
Se spune că, la examenul de Bacalaureat, chiar la proba orală, după ce i s-au pus întrebările, elevul George dintr-a XII-a n-ar fi putut să răspundă nimic. Dar nici atunci n-au fost probleme, se spune, că s-au sfătuit membrii comisiei şi au decis să-l cheme a doua zi la examinări.
Iar a doua zi a fost excelent şi n-au putut să-i dea notă mai mică de 10. „Numai lui Eminescu i s-a mai întâmplat asta. A fost invitat la biblioteca Universităţii din Iaşi, a urcat pe scenă, a stat câteva minute şi a plecat. N-a putut să vorbească“, ne explică profesorul Laurenţiu Popescu.
„Boala lui Arghezi“
În anul 1939, Palade a avut o misiune importantă:să-l trateze pe marele poet Tudor Arghezi. Boala acestuia – o sciatică extrem de dureroasă, refractară la tratament – părea atât de enigmatică, încât medicii s-au gândit chiar să propună în nomenclatoare o entitate morbidă nouă:„Boala lui Arghezi“
Aşadar, printre medicii chemaţi la căpătâiul poetului se află şi tânărul promiţător George Emil Palade. Deşi nu reuşeşte să-i găsească poetului remediul, Palade ia hotărârea să oprească administrarea morfinei, cu sprijinul puternic al Paraschivei Arghezi (n.r. – soţia poetului).
După ce s-a recuperat, în urma unei injecţii făcute de doctorul Dimitrie Grigoriu-Argeş, Arghezi a scris piesa „Seringa“, în care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit. George Emil Palade a fost şi el ţinta ironiilor.
Totuşi, un amănunt i-a scăpat poetului în „Seringa“:savantul era şi persoana de legătură dintre Arghezi şi magnatul Nicolae Malaxa, care-l susţinea financiar.
George Emil Palade, în 1941, i-a îngrijit pe aviatorii răniţi în război
Activitatea clinică a lui George Emil Palade, de medic în relaţie directă cu pacienţii, a fost, mai degrabă, şubredă. Dar nu mai puţin lipsită de importanţă, căci viitorul savant român a îngrijit răniţii din batalioanele de aviaţie de la Băneasa, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Avea gradul de locotenent. Pesemne că această experienţă l-a făcut să evite contactul direct cu suferinţa umană, fiindcă aici s-a încheiat activitatea clinică a medicului Palade şi, după război, a pornit în căutarea originilor bolii, pentru a le putea trata înainte ca acestea să nimicească omul.
Căsătorit cu Irina Malaxa:„Geniul şi Zeiţa“
De industriaşul Nicolae Malaxa avea să-l lege o relaţie mult mai apropiată, pentru că, în 1946, George Emil Palade se căsătoreşte cu Irina (Lulu) Malaxa, fiica inginerului. O ceremonie restrânsă, cu puţini invitaţi şi niciun fotograf.
Despre Irina, presa internaţională scrisese că ar fi fost implicată într-o nevinovată idilă de adolescenţă cu moştenitorul tronului României, Marele Voievod Mihai.
„El înalt şi blond, ea sveltă, brunetă, cu un splendid profil grecesc, alcătuind un cuplu atât de contrastant“, cum îi descria, în iulie 1939, cotidianul american „Palm Beach Report“.
La scurt timp după căsătorie, „geniul şi zeiţa“ au plecat în America. Pe căi legale, cu acte în regulă, căci era 1946, iar lucrul acesta încă se putea.„Cercetător american născut-român“
În Statele Unite ale Americii, mai întâi în laboratoarele profesorului Robert Chambers de la Universitatea din New York, apoi la Institutul Rockefeller (şeful Departamentului de Biologie Celulară), la Universitatea Yale (conducător al Catedrei de Biologie Celulară) şi la Universitatea din California (decan pentru ştiinţă), George Emil Palade a construit, cu răbdare şi devotament, reputaţia celui mai bun „Romanian-born American cell biologist“ (n.r. – cercetător american în biologia celulară, născut-român).
Întâlnirea cu CEAUȘESCU
Vorbea o română perfectă, îndulcită moldoveneşte ca în târgul Iaşilor, pe Strada Sărăriei, unde locuia în copilărie, şi niciodată n-a renunţat la cetăţenia română. George Emil Palade a făcut multe vizite în România, căci scrisorile de la fraţi, nepoţi, părinţi nu-l puteau ţine departe prea mult timp.
„Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două academii. Vizita a durat câteva zile“, îşi aminteşte Radu Şerban Palade.George Emil Palade şi Ion (Cuti) Juvara, prieteni de-o viaţă
Palade avea şi simţul umorului. În 1969, în cadrul unei alte vizite, i-a adus prietenului său Cuti Juvara celebra revistă care cimentează prietenii, „Playboy“. Deşi era pe patul de spital, chirurgul a tresărit amuzat de glumiţa intimă.
În timpul aceleiaşi vizite, după o lună petrecută în facultăţile şi laboratoarele româneşti, savantul a făcut un raport consistent, adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Lăsaţi cercetătorii să plece în străinătate!, îi spunea dictatorului şi, oricât de ironic ar părea, la 1 noiembrie 1971, chiar s-a întâlnit cu şeful statului şi a reuşit să-l convingă să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA.
Marile distincții
Pe cei care ţineau în mâini destinele Românei i-a caracterizat scurt, după Revoluţie:„Erau în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică a relaţiei cu mine“.
În 1974, George Emil Palade primeşte cea mai înaltă confirmare:premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. În 1975, Academia Română îl alege membru de onoare.
Încă din 1961 însă, era membru al Academiei de Ştiinţe din SUA.
De altfel, în 2007, preşedintele Traian Băsescu îl decorează cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan, după ce, în 1986, preşedintele american Ronald Reagan îi decernase Medalia Naţională pentru Ştiinţă.
Cenuşa lui George Emil Palade a fost împrăştiată în Bucegi de Filip, fiul său
George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, la ora 12.05, în San Diego, California. Mai avea o lună şi ar fi împlinit patriarhala vârstă de 96 de ani.
A fost incinerat, fără vreun impediment mediatic, iar cenuşa sa a fost împrăştiată de copiii săi, Filip Palade şi Georgia Palade van Dusen, în Masivul Bucegi. De pe Vârful cu Dor.
Familia a avut voie să iasă din România
De la primele cercetări făcute de George Emil Palade, ca bursier în laboratorul Institutului Rockefeller din New York, în 1946, până când a fost recompensat cu premiul Nobel, în 1974, au trecut 28 de ani. Interval în care a revoluţionat biologia celulară, arătând lumii harta sofisticată a celulei, o lume în sine, cu structuri ale căror funcţii s-au dovedit indispensabile vieţii.
Nu a luat pe nimeni prin surprindere vestea din octombrie 1974, că Palade şi colegii săi, Albert Claude şi Christian de Duve, sunt laureaţii Nobel pentru Medicină ai anului. Atât de izolat în activitatea de cercetare, George Emil Palade nu a vrut să fie singur la festivitatea de premiere organizată la 10 decembrie 1974, ca în fiecare an – la comemorarea morţii lui Alfred Nobel.
A dat nenumărate telefoane în ţară, la rude, să le invite la Stockholm. S-a oferit chiar să le plătească biletele de călătorie şi tot ceea ce era necesar pentru sejurul în capitala suedeză.
Dar plecarea din România nu era un lucru atât de simplu. Aveai nevoie de paşaport care, la vremea aceea, nu putea fi eliberat, dacă era eliberat, mai devreme de trei luni – inutil pentru familia Palade din România, pe care-o despărţeau doar câteva zile de festivitate.
Cu îngăduinţa premierului de atunci, Manea Mănescu, au obţinut rapid paşapoartele Adriana şi Constanţa (Cim) Palade, surorile savantului, precum şi doi dintre nepoţii lui, Radu Şerban şi Irina-Alexandra (Ina). Şi-au pus în bagaje rochiile lungi de ceremonie şi fracul cu guler tare şi papion şi-au plecat la Stockholm.
Aici a dat Palade mâna cu regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei, care i-a înmânat nepreţuita medalie Nobel, o diplomă şi un cec în valoare de aproximativ 160.000 de coroane suedeze, care acum valorează cât un milion de coroane, adică puţin peste 500.000 de lei noi.
Presa românească, zgârcită cu Palade
„Le Figaro“, „Le Monde“, „L’Aurore“ şi „International Herald Tribune“ au descris amănunţit descoperirile celor trei laureaţi Nobel pentru Medicină:George Emil Palade, Christian de Duve şi Albert Claude, la 11 octombrie, a doua zi după publicarea comunicatului de presă.
În România însă, Palade a devenit o certitudine de-abia în 1975, când a fost numit membru al Academiei Române.
În octombrie ’74, se auzise vag că un român a primit premiul Nobel. La publicarea comunicatului, „România liberă“ cita Agerpres în nu mai mult de opt rânduri, pe pagina 12:„Premiul Nobel pentru medicină pe anul 1974 a fost atribuit profesorilor Albert Claude, de la Universitatea Liberă din Bruxelles, Christian de Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, şi George Emil Palade, de la Universitatea Yale din SUA. Cei trei oameni de ştiinţă au primit înalta distincţie pentru descoperirile lor asupra organizării structurale şi funcţionale a celulei“.
Nimic despre naţionalitatea română a profesorului Palade. Nimic despre faptul că era primul român laureat al premiului Nobel, cea mai înaltă distincţie ştiinţifică din lume.
Comentarii mai aprofundate au făcut însă Alexandru Ivasiuc în „România literară“ şi Ion Bruckner în „Tribuna“.
„Îndrăznesc să cred că acest premiu Nobel îşi are rădăcinile şi în iubirea sa pentru munţii Carpaţi, pentru literatură, muzică, istorie deopotrivă…“, încheia Bruckner.
Porţiuni din celulele noastre îi poartă numele
Pe scurt, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat, în 1974, echipei formate din Albert Claude, Christian de Duve şi George Emil Palade „pentru descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei“, potrivit descrierii formulate de Comitetul Nobel.„
Am înţeles, în sfârşit, în termeni generali, cum este organizată celula, cum funcţionează organitele ei specializate, într-o manieră integrată, pentru a-i asigura supravieţuirea şi multiplicarea. Aceste cunoştinţe au început deja să fie puse la treabă pentru înţelegerea funcţiilor celulelor anormale.
Multe dintre problemele medicale majore ale zilelor noastre sunt bolile degenerative, care îşi au punctul de pornire la nivel celular şi care pot fi puse pe seama disfuncţiilor mecanismelor de reglare a celulelor. Biologia celulară face posibil, în sfârşit, un vis vechi de un secol:acela de a putea analiza bolile la nivel celular – primul pas către controlul lor“, explica George Emil Palade, în discursul său de mulţumire din cadrul banchetului Nobel, la 11 decembrie 1974.
Odată ce lumea medicală a înţeles bucătăria internă a celulei şi care sunt funcţiile normale ale acesteia, a devenit mult mai uşor de identificat originea celulară a bolilor şi descoperirea unor tratamente.
De altfel, laureatul Nobel a depistat rolul şi funcţiile mitocondriilor, „uzinele de energie ale celulei“, şi a văzut pentru prima oară în interiorul celulei umane nişte mici granule, formate din acid ribonucleic (ARN) şi proteine, care de-atunci poartă numele de „corpusculii lui Palade“ sau ribozomi.Exclusiv:colegul de Nobel al lui Palade, despre savantul român
