Cristina Joia face parte dintre persoanele familiste din lumea showbiz-ului. Cu toate că este discretă atunci când e vorba de viața personală, din când în când mai împătășește și detalii despre viața din spatele reflectoarelor.
Designerul din echipa emisiunii Visuri la cheie a făcut sacrificii pentru a putea practica această meserie și, ulterior, a încercat să își împartă timpul cum știe mai bine între carieră și viața de familie. O balanță greu de păstrat, pe care o împletește cu brio mai ales când vine vorba de fiul și soțul ei.
Cristina Joia ne-a mărturisit că muncește peste 16 ore pe zi, însă întotdeauna își găsește timp pentru cei dragi. Cu toate astea, bucătăria nu se află printre pasiunile sale.
„Plec la filmări la 7 dimineața. De multe ori ajung acasă trebuie să mă ocup de clienții mei sau pictez și mă culc la 3-4 dimineața”, a mărturisit Cristina Joia pentru MediaFlux.
Iubește arta în toate formele sale, însă nu și pe cea culinară. Cristina Joia recunoaște că nu este amatoare a gătitului. Spre surprinderea tuturor, în casa vedetei de la Visuri la cheie cel care gătește este stâlpul casei, soțul Cristinei Joia.
„Nu îmi place să gătesc și nici să fac piața. De asta se ocupă soțul meu, ori comand. Îmi place să petrec timp de calitate cu familia în timpul meu liber. Când era Andrei mai mic îmi plăcea să citesc povești să facem lucruri împreună, să mergem în parc cu câinii, alte lucruri”, a declarat Cristina Joia în exclusivitate pentru MediaFlux.
În momentul în care niciun membru al familiei nu are timp să se ocupe de gospodărie, Cristina Joia recunoaște că apelează din când în când și la ajutor extern. Totodată, designerul de interior a dezvăluit că a ajuns la această concluzie după câteva încercări consistente. Toate au eșuat însă.
„Recunosc că am constatat că dacă gătesc mai mult prăpădesc materia primă și nu iese ce trebuie. Așa că îmi e mai ușor să comand sau să avem pe cineva care ne gătește din când în când”,a mai povestit Cristina Joia pentru MediaFlux.
Cristina Joia este designer de interior. A devenit cunoscută publicului larg în urma participării sale în cadrul emisiunii Visuri la Cheie. Vedeta face parte din 2018 din echipa condusă de Dragoș Bucur la PRO TV.
Implicarea sa în cadrul acestui proiect are intenția de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.
Pasiunea pentru artă a descoperit-o încă de la vârsta de 8 ani, conform spuselor sale. La acea vârstă Cristina Joia a avut ocazia să intre pentru prima oară într-un atelier de pictură. Talentul îl moștenește de la mama sa, Elena, care a lucrat, alături de tatăl său, într-o fabrică de textile.