Hotărârea de Guvern prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului se află pe agenda şedinţei de Guvern de joi.
Primul punct de pe ordinea de zi este proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat marţi, după discuţii cu principalii furnizori de energie despre măsurile necesare pentru menţinerea echilibrului în sistem, că în zilele următoare va fi adoptată o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf şi prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional.
Premierul a precizat că acesta este un mecanism de rezervă care va fi aplicat doar dacă situaţia o va impune. Anunţul vine după trei şedinţe de lucru care au avut loc la Guvern, privind situaţia din energie şi aprovizionarea cu combustibil.
„Am analizat soluţii pentru asigurarea lichidităţii în piaţă, prin plata sumelor restante din schema de compensare, precum şi colaborarea cu Transelectrica pentru identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori. Totodată, am convenit cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei să accelereze emiterea tuturor documentelor necesare pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacităţi de producţie să poată fi puse în funcţiune cât mai rapid”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a mulţumit tuturor cetăţenilor şi companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile, subliniind că fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic.
„În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situaţia o va impune”, a transmis premierul interimar.
Mai multe primării, inclusiv Primăria Capitalei, au anunţat măsuri de reducere a consumului de energie electrică.
Compania Transelectrica a comunicat miercuri seară că nivelul actual de risc privind funcţionarea sigură a Sistemului Energetic Naţional şi continuitatea alimentării cu energie electrică este gestionat astfel încât să nu existe riscul unei avarii majore.
”Măsurile voluntare de consum responsabil şi-au demonstrat deja eficienţa în menţinerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Naţional în ultimele zile şi rămân importante pentru susţinerea stabilităţii acestuia”, a subliniat compania.
”În contextul condiţiilor excepţionale generate de seceta severă, care afectează Sistemul Electroenergetic Naţional, precum şi sistemele electroenergetice din regiune, într-o manieră fără precedent din perspectiva operării, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA menţine funcţionarea în siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional, prin aplicarea măsurilor operative necesare, monitorizarea permanentă a parametrilor de funcţionare, coordonarea în timp real a sistemului şi colaborarea continuă cu toate instituţiile relevante şi entităţile implicate, precum şi cu toţi operatorii de transport şi sistem din regiune şi din Europa.
În pofida stresului operaţional la care este supus Sistemul Electroenergetic Naţional, în condiţiile actuale, nivelul actual de risc privind funcţionarea sigură a sistemului şi continuitatea alimentării cu energie electrică este gestionat astfel încât să nu existe riscul unei avarii majore. Măsurile voluntare de consum responsabil şi-au demonstrat deja eficienţa în menţinerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Naţional în ultimele zile şi rămân importante pentru susţinerea stabilităţii acestuia în perioada următoare”, au arătat reprezentanţii Transelectrica, miercuri, într-un comunicat de presă.
Transelectrica monitorizează, prin Dispecerul Energetic Naţional, permanent evoluţia consumului şi a producţiei de energie electrică, echilibrul producţie-consum, frecvenţa sistemului, nivelurile de tensiune, fluxurile de putere, schimburile transfrontaliere şi rezervele operaţionale disponibile, utilizând toate resursele şi instrumentele de operare, inclusiv capacităţile de import, pentru menţinerea funcţionării în condiţii de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional.
”Pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică, sunt valorificate la maximum capacităţile de producţie şi de stocare disponibile, posibilităţile de import şi de schimb transfrontalier, precum şi rezervele destinate gestionării unor astfel de situaţii. În aceste condiţii de operare deosebit de complexe, specialiştii Transelectrica gestionează permanent funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional cu profesionalism, responsabilitate şi maximă rigoare operaţională, astfel încât sistemul să fie operat în condiţii de siguranţă”, a menţionat compania.