Cum apare România în dosarele Epstein. Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a început să facă publice sute de mii de documente referitoare la scandalul Epstein, după luni de ezitări din partea lui Donald Trump în această privinţă.
Aceste documente, provenite din ancheta derulată de autorităţile americane asupra influentului finanţist şi infractor sexual newyorkez, decedat în 2019, ar trebui să contribuie la clarificarea legăturilor sale din trecut cu personalităţi de prim rang, printre care şi preşedintele republican.
Printre acestea sunt unele cu referire directă la România. Se precizează că în urma condamnării omului de afaceri american în 2008 un studiu arăta că aproape două treimi din femeile traficare pentru prostituție la nivel mondial proveneau din Europa de Est. Printre statele de proveniență ale fetelor se află și România.
Raportul arată că „aproape două treimi din femeile traficate pentru prostituție la nivel mondial provin din Europa de Est” și că „fostele țări din blocul estic, precum Albania, Moldova, România, Bulgaria, Rusia, Belarus și Ucraina, au fost identificate ca fiind principalele țări sursă de trafic de femei și copii”.
În plus, o fundație condusă de Epstein a plătit prin Banca Transilvania peste 30 de mii de euro unei femei din Iași, al cărui nume a fost anonimizat de către justiția americană, potrivit G4Media.ro.
Un volum mare de documente, inclusiv acte din instanţă, înregistrări video şi imagini, a fost încărcat vineri seară pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA; utilizatorii au fost puşi într-o coadă de aşteptare, întrucât platforma a înregistrat un „volum extrem de mare de solicitări de căutare”.
Publicarea datelor a avut loc după ce adjunctul procurorului general al SUA, Todd Blanche, a declarat că „câteva sute de mii” de documente din aşa-numitele „dosare Epstein” vor fi făcute publice înainte de un termen-limită legal.
El a spus că necesitatea de a proteja victimele infractorului sexual Epstein înseamnă că alte mii de documente vor fi făcute publice în săptămânile următoare.
Departamentul de Justiţie al SUA a fost obligat prin lege să facă publice toate dosarele legate de ancheta privind Epstein până vineri la miezul nopţii, după adoptarea Legii privind transparenţa dosarelor Epstein.
Finanţistul pedofil a fost găsit mort în celula sa dintr-o închisoare federală din Manhattan, New York, în august 2019, în timp ce aştepta procesul pentru acuzaţii de trafic sexual. Moartea sa a fost declarată sinucidere.
Printre sutele de fotografii incluse în dosare se află imagini nedatate cu Maxwell stând în faţa uşii din Downing Street 10 şi pozând alături de fostul preşedinte american Bill Clinton şi de actorul Kevin Spacey.
Purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Angel Urena, a declarat că ancheta nu îl vizează pe fostul preşedinte: „Există două tipuri de oameni aici. Primul grup nu a ştiut nimic şi a rupt legăturile cu Epstein înainte ca infracţiunile sale să iasă la iveală. Al doilea grup a continuat relaţiile după aceea. Noi facem parte din primul grup. Nicio tergiversare din partea celor din al doilea grup nu va schimba acest lucru”.
Multe dintre fotografii şi documente sunt puternic cenzurate, ceea ce a generat critici din partea unor parlamentari americani şi a avocaţilor victimelor lui Epstein.