WORLD

Cum au ajuns la Craiova doi italieni care voiau să meargă la Cracovia. ”Când am realizat că suntem în România am avut un șoc!”

Cum au ajuns la Craiova doi italieni care voiau să meargă la Cracovia. Când am realizat că suntem în România am avut un șoc

Cum au ajuns la Craiova doi italieni care voiau să meargă la Cracovia? Când au aterizat și au realizat că au ajuns, de fapt, în România, oamenii au avut un șoc. De vină a fost operatorul de la agenția de turism de unde italienii și-au cumpărat biletele de avion, care a confundat Craiova cu Cracovia, scrie Gazzettino del Chianti.

Paola și Massimo se așteptau să coboare din avion la Cracovia, în sudul Poloniei, unde erau așteptați de prietenii lor, însă au ajuns la peste 1.000 de kilometri depărtare de destinația dorită.

„Partenerul meu a mers la o agenție de turism din Florența pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde ne așteptau niște prieteni. În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna și am ajuns la Craiova (România). La început ne-am amuzat de ceea ce ni s-a întâmplat, dar apoi ne-a deranjat situația”, a povestit Paola.

Cum au ajuns la Craiova doi italieni care voiau să meargă la Cracovia. Asemănarea numelor a derutat un operator

„Am fost naivi, am văzut scris Craiova pe bilele, dar am crezut că este numele orașului Cracovia scris în poloneză. Am avut încredere și ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât din avion la aeroport și am realizat că suntem în România am avut un șoc!” au povestit italienii.

După ce au luat legătura cu cei de la agenția de turism de unde au cumpărat biletele, Paola și Massimo au înțeles că nu prea au încotro si își vor petrece vacanța la Craiova. „Ne-am cazat la un hotel în acest oraș, iar apoi vom încerca să ne organizăm pentru tot restul săptămânii”.

Greu de ajuns de la Craiova la Cracovia

„Am trimis un mesaj agenției ieri după-amiază când am ajuns aici și ne-au spus că vor încerca să găsească o modalitate de a ne trimite la Cracovia.

Dar ne-am interesat și este imposibil. Ar fi prea scump și am irosi pe drumuri prea mult timp pentru doar o săptămână de vacanță. Când ne vom întoarce în Italia vom clarifica totul cu cei de la agenția de turism”, au mai spus aceștia.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele