Priveam zilele trecute profilul de Instagram al soției lui Ștefan Bănică Jr., că doar e public, ce tura vura, și au dispărut kilogramele în plus, posibil și celulita, talia e talie, coapsa de asemenea, trupul de mare gata fezandat, perfect de scos la bronzat.
Coincidența a făcut ca fix în aceeași perioadă, bruneta să se întâlnească și să privească în ochi cu paparazzi Mediaflux.ro care au divulgat din câteva fotografii secretul trupului ei de gazelă.

Să fi fost puțin trecut de ora prânzului când, pe această caniculă infernală care ne stoarce de puteri pe toți, paparazzi Mediaflux.ro au reperat-o pe Lavinia Pîrva fix în momentul în care trebăluia chestiuni feminine prin oraș.

Plăcuți surprins am fost să o descoperim cu un tonus absolut fantastic și cu o formă fizică de invidiat. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a revenit la silueta pe care o avea pe vreme când îi era frică să doarmă singurică însă, în mod evident, statutul între cele două epoci s-a schimbat.

Actuala doamnă Bănică, vorbind la telefon, s-a îndreptat agale către o ușă de bloc în care funcționează unul dintre saloanele în care se întâmplă terapii corporale extrem de căutate de vedetele autohtone, iar aici a petrecut câteva minute până s-a decis cineva să-i deschidă.

Timpul petrecut în centru a fost cu folos după ce am văzut că a postat bruneta pe Instagram, dar și după vibe-ul de nota 10 pe care-l avea la ieșire.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Denise Iacobescu, mama frumoasei Antonia, sfidează canicula dintr-un compartiment de tramvai | FOTO PAPARAZZI

Cât despre ce altceva face Lavinia Pîrva ca să arate țiplă, a povestit chiar ea într-un episod de podcast realizat de actorul Marius Manole.

„M-am ambiționat și am făcut foarte mult sport… Am încercat să nu mănânc foarte mult. Ăsta este modul prin care am reușit să slăbesc și să mă mențin. În momentul în care iau 2-3 kilograme în plus, nu mai mănânc nimic după ora 5”.