3 octombrie, Ziua Marii Uniri a Germaniei. Cum se trăia până în 1990 de cele două părți ale Zidului Berlinului

În urmă cu 33 de ani, pe 3 octombrie 1990, cele două Germanii, Republica Federală şi Republica Democrată, s-au unificat. Ulterior s-a hotărît ca acest eveniment istoric să fie sărbătorit anual sub denumirea de Ziua unităţii germane. Dar cum se trăia până în 1990 de cele două părți ale Zidului Berlinului?

Istoria comunismului german începe în 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, când trupele germane, care făceau parte din alianța numită Puterile Axei, au capitulat în fața Aliaților, adică a puterilor adversare.

În urma acestui eveniment, țara a trecut printr-o schimbare administrativă, iar decisive, în acest sens, au fost deciziile luate în urma Conferințelor de la Ialta și Potsdam, din 1945.

La cele două au luat parte liderii Statelor Unite – președintele Franklin D. Roosevelt -, Marii Britanii – premierul Winston Churchill, înlocuit mai târziu de Clement Attlee – și URSS – liderul sovietic Iosif Stalin, care au decis, printre altele, ca teritoriul german să fie împărțit în zone de ocupație.

Cum se trăia până în 1990 de cele două părți ale Zidului Berlinului. Estul, o ”dictatura a bunăstării”

Istoricul american de origine germană Konrad Jarausch a numit dictatura din Germania de Est ca „o dictatură a bunăstării”.

Față de alte regimuri comuniste, explică Dragoș Petrescu, nivelul de dezvoltare al RDG era superior situației economice din România și Bulgaria, Polonia, Ungaria, astfel că totalitarismul german poate fi comparat cu cel din Cehoslovacia.

Cu toate că situația economică era stabilă, oamenii trebuiau să înfrunte zilnic sistemul de supraveghere  controlat de STASI – echivalentul Securității din România.

Având acces la surse de informații vest-germane și văzând că nivelul de trai de acolo este mai dezvoltat, la începutul anilor ‘50, în rândul germanilor din partea estică s-a creat un sentiment de constant de frustrare, care alimenta dorința acestora de a pleca și a se stabili în RFG.

O mare parte a locuitorilor reușesc să facă acest lucru, iar personalul calificat, în special, părăsește RDG, de unde a rezultat un exod al populației.

„Acest exod al populației, mai ales un exod al creierelor, a făcut ca în 1961, în august, cu ajutorul sovieticilor, autoritățile din Germania de Est pur și simplu să construiască infamul Zid al Berlinului”.

Construcția zidului, care a devenit o fortificație

Construcția, care măsura 155 de kilometri și avea o înălțime de patru metri nu era un simplu zid.

În timp, acesta a suferit modificări și a fost transformat într-un sistem de fortificație cu sârmă ghimpată, sisteme automate de mitraliere și câmpuri de mine: „era un întreg sistem venit să închidă etanș Berlinul de Vest față de zona înconjurătoare, care aparținea Germaniei de Est.

Traseul zidului includea și câteva clădiri, ale căror ferestre au fost zidite pe parcurs, dar într-o primă perioadă,  oamenii săreau de la etajele superioare pentru a ajunge pe partea vestică sau utilizau tuneluri.

Faza stabilității relative în RDG a durat însă doar câțiva ani. Economic, regimul socialist din Est nu era capabil de supraviețuire pe termen lung.

Aproximativ 5.000 de germani din partea estică au reușit să traverseze zidul în timpul comunismului, iar alți 5.000 au fost capturați de autorități.

191 de persoane au murit, în încercarea de a trece în Berlinul de Vest.

Pe cealaltă parte, în Berlinul de Vest locuitorii puteau să se apropie cât de mult doreau de construcție. Existau chiar și niște puncte speciale de vizionare, amenajate din schele și platforme, pe care oamenii se puteau urca și vedea cum arată zona ocupată de sovietici.

Căderea Zidului

În noaptea dintre 9 și 10 noiembrie 1989, Zidul Berlinului cade.

Lumea întreagă privește acest eveniment ca momentul în care ia sfârșit o întreagă eră. Pentru germani se încheie lunga perioadă de după război. După 28 de ani de separare forțată, familiile și prietenii se pot reuni în sfârșit.

Deși evenimentul s-a petrecut rapid și pe neașteptate, cetățenii din RDG ieșeau deja în stradă de mai multe luni pentru a cere schimbări politice și economice.

Guvernul Germaniei de Est, care se opune reformelor glasnost și perestroika lansate deja de câțiva ani în Uniunea Sovietică, nu poate frâna noul exod al populației sale spre vest.

Soarta guvernului Germaniei de Est atârnă de un fir de ață.

Unificarea, marile probleme

„La început, da, era solidaritate foarte mare. Primeau bani de întâmpinare, fiecare RDG-ist primea o sută de mărci, în fiecare judeţ. Până când am realizat că erau foarte rafinaţi şi se duceau dintr-un loc în altul şi încasau din fiecare loc câte 100 de mărci. Şi nu a durat foarte mult până când au devenit foarte critici cei din vest”, spune Gisela Ventrup, profesoară de engleză şi germană.

Numai în ianuarie 1990, în RFG intraseră 80.000 de est-germani. În câteva luni, numărul lor a trecut de 300 de mii.

Exista o singură soluţie şi pentru stoparea imigraţiei în masă şi calmarea spiritelor: marca vest-germană. La 1 iulie 1990, una dintre cele mai puternice valute ale lumii a devenit monedă oficială şi în RDG, la un extraordinar curs de schimb de 1 la 1.

Occidentul din portofel a făcut minuni. Nu numai că a conectat instantaneu cele două economii, dar a închis rapid fabrici şi uzine neperformante. Lucrările de infrastructură, anunţate în cele 10 puncte, şi vânzarea rapidă către companii din Vest urmau să preia forţa de muncă disponibilă.

Nostalgiile estice

La 33 de ani de la căderea Zidului Berlinului, majoritatea germanilor se arată mulţumiţi de reunificarea ţării. Dar, în acelaşi timp, mulţi est-germani spun că în fosta RDG nu era chiar totul prost.

Trei din patru est-germani (77%) sunt de părere că realizările foştilor cetăţeni RDG-işti nu au fost apreciate la adevărata lor valoare în Germania reunificată.

Atât în Est (83%) cât şi în Vest (78%), germanii sunt în majoritate de acord că mentalitatea şi cultura au rămas diferite şi la 30 de ani de la căderea Zidului. Şi unii şi alţii cred, însă, că aceste diferenţe nu vor mai juca un rol în viitor. De exemplu pentru germanii care se nasc acum.

La întrebarea ce e mai bine în actuala Germanie reunificată decât în fosta RDG, se menţionează înainte de toate libertatea de a călători. Şi şansele profesioanle, libertatea de opinie, economia sau sistemul de sănătate sunt, conform celor chestionaţi, aspecte pozitive ale Germaniei reîntregite.

Invers, legat de ce a fost mai bine în fostul stat comunist est-german, cei mai mulţi au indicat posibilităţile de îngrijire şi de educaţie preşcolară precum şi coeziunea socială.

În ce priveşte educaţia şcolară, părerile sunt împărţite. În timp ce est-germanii apreciază situaţia din şcolile germane de azi ca fiind mai proastă decât în RDG, vestgermanii văd lucrurile exact invers.