Primul episod din celebrul serial „Dallas” a fost difuzat pe 2 aprilie 1978, pe canalul CBS. Această producţie „soap-opera” a avut un succes monstru, atât în SUA, cât şi în peste 80 de ţări din întreaga lume.
În România „Dallas” a fost difuzat prima dată înainte de 1980, în ajun de 23 august 1979, sub titlul „Compania Petrolieră Ewing”.
Dar românii aveau să „primească” doar câteva sezoane din serialul occidental, pentru că producţia a fost interzisă de regim. Serialul a fost reluat, în întregime, în 1990, după Revoluţie, la Televiziunea Română Liberă.
357 de episoade, traduse în 67 de limbi, pe o durată de 14 ani. „Dallas” are unul dintre cele mai recognoscibile generice și personaje care au rămas în memoria colectivă foarte multă vreme. Milioane de spectatori TV au fost fascinați ani la rând de intrigile, lupta pentru putere și certurile dramatice ale familiei magnatului petrolier J. R. Ewing.
În centrul poveștii istorii se aflăa de fiecare dată texanul influent și avid de bani și putere J. R. interpretatat de Larry Hagman. El conducea imperiul petrolier de familie și nu ezita să-și înșele partenerii de afaceri, soția alcoolică, Sue Elen, interpretată de Linda Gray. Ssau să comploteze chiar împotriva propriei familii, în special împotriva fratelui său Bobby – Patrick Duffy. La sfârșitul celui de-al treilea sezon, J. R. este împușcat. Totul rămâne în suspans.
Who Shot J.R.? (Cine l-a împușcat pe J.R.), a fost episodul care a pus o planetă întreagă pe jar. Cu atâția dușmani pe care și i-a făcut, nu e de mirare că unul dintre ei a ridicat pistolul și a tras. Dar cine era? Producătorii au ținut cel în mare secret posibil răspunsul. Nici măcar actorii din film n-au știut care dintre ei va fi criminalul. S-au filmat scene de împușcare cu fiecare dintre ei, iar la final s-a ales una.
Atât de mare era curiozitatea privind criminalul, încât chiar președintele american a fost întrebat de cunoștințe dacă nu cumva a aflat de la serviciile secrete cine ținea în mână pistolul care a tras spre JR.
În Turcia, când s-a difuzat la televiziune episodul cu dezlegarea enigmei, a fost suspendată o ședință a parlamentului, pentru ca toți aleșii să poată afla cine e autorul faptei.
Un pilot de avion, aflat în aer la momentul difuzării episodului cu lămurirea misteriosului trăgător, a ținut permanent legătura cu solul, iar când a aflat răspunsul, l-a transmis prin microfon călătorilor de la bord.
În sfârșit, după o jumătate de an, serialul a continuat. Primul episod din acest nou sezon a avut o audiență de peste 53 la sută – un record.
Acestea erau doar câteva din versurile fredonate de copiii de la acea vreme, la joacă.
„Începe Dallasul!” era strigătul care se auzea de pe ferestrele din toată România, sâmbătă seara pe la 8. Se golea instantaneu de copii, de trecători, iar străzile rămâneau pustii. Era suficient să dai mai tare sonorul la televizor să se audă afară genericul și lumea fugea rapid în casă la film.
Un cartier din Dej construit la începutul anilor ’80 a fost denumit chiar Dallas. La Slobozia, un afacerist a construit după ’90 o replică a fermei Ewingilor.
Orașul care a dat și numele serialului a rămas un magnet pentru fanii de pretutindeni. În jur de 300.000 de persoane vizitează an de an Southfork Ranch, reședința înstăritei familii Ewing în film.