Damian Drăghici (52 de ani) surprinde de fiecare dată. După ce ne-a cucerit cu trilurile lui țigănești, etnie pe care o reprezintă cu onoare și se mândrește de fiecare dată când vorbește despre ea, artistul nu încetează să ne demonstreze că este un adevărat cap de familie.
Să ne amintim de episodul absolut spumos fotografiat de paparazzi mediaflux.ro în care cântărețul, personaj principal, încerca să organizeze o serie de transporturi de mobilă pe care era obligat să le facă în momentul în care s-a mutat dintr-o casă în alta.
Apoi, nu putem să nu facem referire la veșnicele lui declarații, din trecut, în care susținea sus și tare că el nu-și mai dorește copii, declarații la care face referire frecvent Damian Drăghici astăzi, percepție care însă s-a schimbat la 360 de grade în momentul în care iubita lui, Cristina (30 de ani), de asemenea o artistă cu un talent extraordinar, l-a adus pe lume pe micuțul Andrei, care are 3 ani, deja.
Povestea de iubire pe care o trăiește cu Cristina a adus minunea în viața artistului care, până în acel moment, înțelesese că rostul existenței pe pământ este cu totul și cu totul altul.

„Îl iubesc pe Andrei ca pe ochii mei din cap. Eu nu am vrut până acum trei ani să fac copii. Am făcut și vasectomie acum 10 ani, dar a fost reversibilă! Experiența cu Andrei m-a făcut însă să-mi mai doresc copii. Dacă acum 25 de ani eram potent financiar, aș fi făcut 20 de copii. S-a făcut o schimbare odată cu venirea copilului pe lume. Vreau o viață sănătoasă, fără mahmureală. A durat ani, eu beam ca să-mi depășesc inhibițiile pe care le aveam pe scenă. Mi-am permis să mă retrag un an și să stau cu copilul.”, povestea artistul, la un moment dat pentru Libertatea.ro.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Denise Rifai, sexy de leșină poporul. Vedeta Kanal D, într-un șort super decupat pe străzile Capitalei | EXCLUSIV PAPARAZZI
Schimbarea se vede zi de zi și, iată, deseori ajunge în fața ochilor noștri datorită echipei de paparazzi mediaflux.ro, mereu la datorie, care zilele trecute l-au fotografiat din nou pe artist. În ciuda caniculei cumplite pe care o traversăm cu toții, Drăghici a sfidat temperatura din termometru și a dat o fugă rapidă la magazin de unde a făcut aprovizionarea cu apă a familiei.
Și, pentru că este un tată responsabil care știe că sănătatea lui este crucială atunci când vine vorba despre evoluția în echilibru a micuțului lui, artistul încearcă să respecte ad literam sfaturile pe care le dă nutriționistul Mihaela Bilic în raport cu temperaturile extreme de afară. Această ne sfătuiește ca pe caniculă să consumăm ayran, băutura verii, devenită celebră în Turcia.
“Ayranul, băutura verii. Când afară e cald tare, toată lumea spune să te hidratezi. Pe lângă apă, limonadă, ceai rece(fără zahăr!), ciorbă cu multe legume (și minerale), va propun o alternativă: ayranul. Acest produs pe bază de iaurt a fost decretat în 2013 băutura națională a Turciei și dacă nici la ei nu e cald, atunci unde? Ayranul este consumat nu doar în Balcani, ci peste tot în Orientul Mijlociu, Liban, Iran și țările arabe. Compus din 1/3 iaurt (de oaie, capră sau vacă), apă și un strop de sare, ayranul se bea rece, în zilele de vară, fiind băutura perfectă pentru hidratare. Pe lângă faptul că laptele conține toate mineralele necesare organismului, adaosul de sare reține lichidele în corp și previne scăderea tensiunii arteriale, principalul neajuns al caniculei.”, a spus nutriționistul.
Damian Drăghici nu are neapărat ayran, la îndemână, însă îl vedem perfect cum consumă, cu poftă, în mijlocul străzii, un iaurt de băut.