Înotătorul român David Popovici a câştigat duminică două medalii de aur la cea de-a 24-a ediţie a Euro Meet Luxemburg, competiţie internaţională care a avut loc în perioada 26-28 ianuarie în micul ducat.
Astfel, la 200 m liber, David Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:46.19, performanţă cu care a urcat p prima treaptă a podiumului. Pe locul doi s-a clasat sârbul Velimir Stjepanovic (1:47.84), iar pe trei a terminat francezul Hadrien Salvan (1:48.82).
La 100 m liber, Popovici a încheiat cu timpul 48.01, nou record al competiţiei.
Pe locul doi s-a clasat portughezul Diogo Matos Ribeiro (48.67), iar pe trei a terminat sârbul Andrej Barna (48.70), arată Euro Meet.
David Popovici deţine recordul mondial în această probă, 46 sec 86/100, din 13 august 2022.
Sâmbătă, David Popovici a câştigat proba de 200 m liber cu timpul de 1 min 46 sec 19/100, devansându-i pe sârbul Velimir Stjepanovic, 1 min 47 sec 84/100, şi pe francezul Hadrien Salvan, 1 min 48 sec 82/100.
Sportivul a anunţat că nu va participa la Campionatele Mondiale de nataţie care vor avea loc la Doha, în perioada 2-18 februarie.