De ce a fost abandonată Simona Halep. Sportiva noastră a rămas singură în fața lumii după ce a încasat o lovitură devastatoare. Simona a fost suspendată 4 ani de către acuzatorii de la ITIA, iar acum îşi caută dreptatea la TAS.
Acum ies la iveală noi amănunte despre comportamentul lui Patrick Mouratoglou.
Victor Hănescu spune că a fost destul de ciudat faptul că imediat după izbucnirea scandalului de dopaj în care este implicată Simona Halep antrenorul nu a mai spus nimic. A vorbit abia la finalul procesului, după ce românca fusese deja suspendată.
Fostul tenismen a spus că ar fi fost mai frumos ca antrenorul francez cu origini grecești să fie lângă sportiva noastră pe toată durata procesului.
„A fost destul de ciudat pentru că, atunci când Patrick Mouratoglou și Simona Halep au început colaborarea, toată lumea era foarte încântată, se vorbea încontinuu de acest parteneriat.
Când Simona Halep a fost depistată, mi s-a părut că Mouratoglou a ieșit deodată din acest parteneriat. Nu a mai spus nimic, nicio declarație, ca să vorbească abia la finalul acestui proces lung și greu. Până la urmă, fiecare gestionează lucrurile cum știe. Era mai frumos să fie lângă Simona. Nu spun că e vina lui, poate chiar nu a știut”, a explicat Victor Hănescu, în podcastul Business Philosophy.
Simona Halep a făcut apel la TAS. Așteaptă să fie audiată după ce a primit o suspendare de patru ani din partea ITIA și Sports Resolutions ca urmare a unui test doping picat la US Open 2022, potrivit sportbull.
Atunci a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Românca şi-a susţinut nevinovăţia de fiecare dată. Acum, speră ca TAS să îi reducă suspendarea şi să se întoarcă pe teren în 2024.