Judecătorul-şef al Curţii Federale a Australiei, James Allsop, a explicat adevăratul motiv pentru care a fost menţinută la apel decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de a-i anula viza tenismenului sârb Novak Djokovici, care nu a mai fost lăsat să participe la Australian Open după ce nu a fost primit în țară pe motiv că nu era vaccinat.
Cei trei judecători ai tribunalului federal australian au decis în unanimitate ca numărul 1 mondial în clasamentul ATP să părăsească Australia şi să plătească toate cheltuielile de judecată în scandalul pe care l-a iscat.
Judecătorul Allsop a fost, duminică, de acord cu Hawke, care a invocat motive „sanitare” şi de „bună ordine” în revocarea vizei lui Djokovici, deoarece starul tenisului nu fusese vaccinat împotriva Covid-19 şi se temea că ar putea incita sentimentul antivaccinare, scrie news.com.au.
Motivele, publicate online, joi, se referă la puterea lui Djokovici de a-i influenţa în special pe tinerii australieni să respingă vaccinurile anti-Covid-19.
„O vedetă reprezentativă a tenisului mondial poate influenţa oameni de toate vârstele, tineri sau bătrâni, dar poate mai ales pe tinerii şi pe cei impresionabili să-l imite”, se arată în documentul respectiv.
Judecătorii au remarcat, de asemenea, că era evident că Djokovici era împotriva vaccinării.
„Acest lucru nu este fantezist, nu are nevoie de dovezi. Este recunoaşterea comportamentului uman dintr-o familiarizare modestă cu experienţa umană. Chiar dacă domnul Djokovici nu câştiga Australian Open, capacitatea prezenţei lui în Australia jucând tenis, de a-i încuraja pe cei care ar emula sau vor să fie ca el, este o bază raţională pentru ideea că el ar putea stimula sentimentul antivaccinare”, se mai arată în motivarea judecătorilor din Australia.
Judecătorii s-au referit şi la un articol cu titlul „Ce a spus de fapt Novak Djokovici despre vaccinuri?”, potrivit căruia, în aprilie 2020, el s-a declarat împotriva vaccinării.
„Domnul Djokovici (n.r. – e perceput) ca un erou şi simbol al libertăţii de alegere în ceea ce priveşte vaccinarea. Nu a fost iraţional ca ministrul să fie îngrijorat de faptul că sprijinul afirmat al unor grupuri antivaccinare pentru poziţia aparentă a domnului Djokovici cu privire la vaccinare ar putea încuraja mitinguri şi proteste care ar putea duce la creşterea transmiterii comunitare”, au mai adăugat ei.
Judecătorii au constatat, de asemenea, că participarea lui Djokovici la un interviu în timp ce era pozitiv cu coronavirus a fost un semn rău pentru ceea ce s-ar fi putut dezvolta în Australia. Djokovici a spus că ştie că are Covid-19, dar a mers la un interviu cu un jurnalist pentru că „nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist”.
„Au fost dovezi . . . că domnul Djokovici a neglijat recent măsurile rezonabile de sănătate publică în străinătate, participând fără mască la activităţi, în timp ce era conştient că este Covid-pozitiv. A fost lesne să deducem că acest lucru, dacă este emulat, poate încuraja o atitudine de încălcare a reglementărilor de sănătate publică”, au mai stabilit judecătorii.