LIFESTYLE

De ce Postul Paștelui durează 40 de zile. Ce este interzis să faci în această perioadă

De ce Postul Paștelui durează 40 de zile. Ce este interzis să faci în această perioadă
sursa foto: Arhiva

De ce Postul Paștelui durează 40 de zile. A început luni, 18 martie și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Durata de 40 de zile a Postului Paștelui se referă la cele 40 de zile de post pe care Iisus Hristos le-a petrecut în deșert, când Mântuitorul a rezistat ispitelor diavolului, făgăduindu-i în mod înșelător onoare și putere.

De ce Postul Paștelui durează 40 de zile

Postul invită la rugăciune, meditație, împărtășire, deschidere către celălalt. Ulterior, Sfinții Apostolii şi ucenicii lor au continuat exemplul Mântuitorului, pregătindu-se prin post și rugăciune atunci când aveau de împlinit misiuni importante în cadrul comunităților creștine. Postul Mare este timpul favorabil pentru a rămâne cu preasfânta Fecioară Maria şi cu sfântul Ioan, discipolul preaiubit, alături de Iisus Hristos, care, pe cruce, săvârşeşte sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire.

În acest an, creștin ortodocșii au de ținut 48 de zile de post înainte de Paște. Acestea încep pe 18 martie și se sfârșesc pe 5 mai. Începutul postului diferă de la un an la altul, în contextul în care data Sfintelor Paști nu are o dată fixă de prăznuire. În perioada postului, credincioșii trebuie să se roage pentru curățarea sufletului.

Teologia ortodoxă subliniază că postul nu trebuie înțeles numai ca abstinență alimentară, ci ca practică ascetică pentru îndepărtarea de patimi.

Ce este interzis să faci în această perioadă

Bisericii interzice consumul de produse lactate în Postul Paștelui, adică brânza, laptele, carnea sau peștele, cu excepția zilelor când este dezlegare.

Tot în această perioadă, creștinii trebuie să se abțină de la fumat sau alcool.

În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.

În Postul Paștelui creștinii trebuie să se roage mai mult.

În Postul Paștelui este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.

În Postul Paștelui, la fel ca în celelalte posturi din an, nu se fac petreceri de nunți, botezuri sau cununii.

În toată perioada postului, cât după terminarea lui, creștinii care țin post merg la biserică pentru a se împărtăși și pentru a se spovedi.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele