Întotdeauna, visele au fascinat și intrigat oamenii de știință. Recent, cercetătorii italieni au descoperit motivele pentru care le uităm.
Timp de 4 ani, experți din mai multe institute de cercetare din Italia au realizat un studiu pentru a înțelege ce influențează capacitatea de a ne aminti visele. La cercetare au participat 217 adulți sănătoși, cu vârste între 18 și 70 de ani. Aceștia au fost supuși unor teste cerebrale, au purtat brățări pentru monitorizarea somnului, iar activitatea cerebrală a unora dintre ei a fost înregistrată pe timpul nopții.
Atitudinea față de vise
”Studiul nostru arată că amintirea viselor nu este un simplu act de noroc, ci rezultatul unei interacțiuni complexe între atitudinea personală, caracteristicile cognitive și dinamica somnului”, a explicat Giulio Bernardi, profesor de psihologie generală la Școala IMT.
El a subliniat că aceste descoperiri nu doar că ajută la înțelegerea mecanismelor din spatele viselor, dar pot avea și implicații importante în studiul sănătății mintale și al conștiinței umane.