Declarația de la Snagov. Ziua când președintele Ion Iliescu și 14 partide politice au semnat documentul pentru aderarea României la UE

Declarația de la Snagov. La doar patru ani de la căderea regimului Ceaușescu, România semna deja la 1 februarie 1993 un acord cu UE, prin care îi era recunoscută intenția de a adera la blocul comunitar.

Doi ani mai târziu, pe 21 iunie 1995, la vila de pe malul lacului Snagov, 14 partide politice, cu diferențe aproape ireconciliabile între ele, alături de societatea civilă și Biserică, semnau o declarație prin care își asumau să aducă România în UE și NATO până în 2000.

Declarația de la Snagov. Iliescu reușește „consensul național”

A doua zi, la Bruxelles, România depunea cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Chiar și așa, timpul avea să arate că optimismul politicienilor nu era justificat.

În 1995, România era izolată pe plan internațional, cu o economie aflată în pragul colapsului și cu perspectiva de a rămâne în afara valului de extindere europeană.

Iliescu avea în acel moment, din poziția liderului indiscutabil la statului român, mai multe opțiuni privind politica externă.

Iar în ciuda istoricului și preferințelor sale politice, a preferat să facă un viraj de 180 de grade către poziția opoziției liberale și creștin democrate, susținând parcursul pro-european.

„Întruniți astăzi, 21 iunie 1995, la Snagov, semnatarii prezentei Declarații constată că „Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană”, elaborată de Comisia special constituită în acest scop (…) exprimă orientarea fermă a României de a-și axa dezvoltarea pe promovare atributelor unei societăți democratice.”

Primul document oficial de aderare la UE

Declarația de la Snagov”, este un document semnat de principalele partide politice, societatea civilă și biserica din România, la 21 iunie 1995.

În istoria postdecembristă e prezentat ca un adevărat pact care a indicat existența unui rar consens național asupra integrării României în alianțele democratice, UE și NATO.

„Obiectivul strategic național al aderării României la Uniunea Europeană constituie un punct nodal al solidarităților și convergențelor forțelor politice și sociale ale țării (…) Semnatarii susțin concluzia Comisiei conform căreia, prin eforturi perseverente, există premise ca la orizontul anului 2000, alături de alte țări asociate, România să dispună de capacitatea de a îndeplini condițiile esențiale de aderare.”

Chiar dacă reprezintă un punct de cotitură în istoria României și este mereu prezentată ca fiind una din principalele etape din procesul de aderare, impactul documentului a fost minor. Uitat de semnatari, în marea de scandaluri politice și bancare ale perioadei de tranziție, multe dintre condițiile asumate nu au fost realizate.

România a intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 – adică la circa 12 ani distanță, perioadă în care Ion Iliescu revenise la conducerea României.