NEWS

Deficitul balanței comerciale în primele opt luni din 2026 a ajuns la 22,4 miliarde euro, arată INS. Creștere cu 1,4% față de 2025. Exporturi mai mari cu 11,6%, în august

Deficitul balanței comerciale în primele opt luni din 2026 a ajuns la 224 miliarde euro arată INS. Creștere cu 14 față de 2025. Exporturi mai mari cu 116 în august
sursă foto: RRA

Exporturile FOB au însumat 65,82 miliarde euro, iar importurile CIF au fost de 88,26 miliarde euro în primele opt luni din 2026, fiind consemnată o creştere de 4% la exporturi şi de 3,4% la importuri, comparativ cu primele opt luni din 2025, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS). Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele opt luni din 2026 a fost de 22,44 miliarde euro, mai mare cu 307,2 milioane euro (1,4%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-31.VIII 2025.

În august 2026, exporturile au crescut cu 11,6%, iar importurile cu 13,7%, faţă de august 2025, fiind înregistrat un deficit de 3,13 miliarde euro.

„În perioada 1.I-31.VIII 2026, exporturile FOB au însumat 65824,9 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 88269,7 milioane euro. În perioada 1.I-31.VIII 2026, exporturile au crescut cu 4,0%, iar importurile au crescut cu 3,4%, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII 2025. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-31.VIII 2026 a fost de 22444,8 milioane euro, mai mare cu 307,2 milioane euro (+1,4%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-31.VIII 2025”, anunţă, luni, INS într-un comunicat de presă.

Astfel, în perioada 1.I-31.VIII 2026, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (45,5% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate (26,6% la export şi 27,1% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-31.VIII 2026 a fost de 47,15 miliarde euro la expedieri şi de 64,01 miliarde euro la introduceri, reprezentând 71,6% din total exporturi şi 72,5% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-31.VIII 2026 a fost de 18,67 miliarde euro la exporturi şi de 24,25 miliarde euro la importuri, reprezentând 28,4% din total exporturi şi 27,5% din total importuri.

INS mai arată că în august 2026, exporturile FOB au însumat 7,55 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 10,69 miliarde euro, rezultând un deficit de 3,13 miliarde euro. Raportat la august 2025, exporturile din luna august 2026 au crescut cu 11,6%, iar importurile au crescut cu 13,7%.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele