Senatoarea Diana Șoșoacă a rămas fără permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile și a primit o amendă consistentă, după ce a fost prinsă cu 110 kilometri/oră, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 40 de kilometri pe oră.
În stiul ei caracteristic, senatoarea s-a certat cu cei doi agenți de la Poliția Rutieră, acuzând faptul că aceștia ar fi acționat la ordin politic.
Diana Șoșoacă a avut un vocabular suburban. În plus senatoarea a declarat că le va face plângere penală polițiștilor. Senatoarea mai are dreptul de a conduce până pe 25 martie. „La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi acţionau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, poliţiştii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h”, anunţă IPJ Ilfov.
Potrivit normelor din Codul Rutier, Diana Șoșoacă a fost amendată cu 1.485 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioada de 90 de zile. Senatoarea de Iași a filmat întregul eveniment și ulterior a postat pe rețelele de socializare toată discuția cu agenții de la Poliția Rutieră.
Senatorul Şoşoacă a insultat poliţiştii şi i-a amenintat că le va face plângere penală, negând că ar fi mers cu viteză şi refuzând să semneze procesul verbal.

„Decizia Brigăzii Rutiere este bazată pe considerente politice și reprezintă un act abuziv, menit să blocheze participarea activă a senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă în cadrul procesului democratic. Este inacceptabil ca instituțiile statului să fie folosite în mod abuziv pentru a influența negativ procesele electorale și pentru a submina democrația.
Partidul S.O.S. România condamnă ferm această acțiune și solicită o investigație transparentă de urgență asupra circumstanțelor în care a avut loc suspendarea permisului de conducere.
Cerem ca responsabilii să fie trași la răspundere conform legii și să fie asigurată respectarea drepturilor democratice ale fiecărui cetățean”, a declarat Șoșoacă pe Facebook.