SHOWBIZ

Disney schimbă povestea ”Albă ca Zăpada”. Nu vor mai exista pitici

Disney schimbă povestea Albă ca Zăpada. Nu vor mai exista pitici
Foto: Disney

Disney schimbă povestea ”Albă ca Zăpada” și  amână remake-ul în care prinţesa va fi „independentă şi feministă”, iar piticii sunt creaturi magice, până în primăvara anului 2025. 

Lansarea filmului „Albă ca Zăpada”, o adaptare modernizată a filmului din 1937 şi a basmului fraţilor Grimm, stârneşte deja numeroase dezbateri în Statele Unite.

Disney schimbă povestea ”Albă ca Zăpada. Noua prințesă e independentă, nu va fi salvată de prinț

Disney a prezentat o avanpremieră a viitorului remake „Albă ca zăpada” în care prinţesa este înconjurată nu de cei şapte pitici, ci de şapte „creaturi magice”.

În acelaşi timp, studioul a anunţat că lansarea filmului, programată pentru 22 martie 2024, a fost amânată pentru primăvara anului 2025. Este posibil ca întârzierea să fie cauzată de greva scenariştilor şi actorilor de la Hollywood.

Disney a ţinut să adapteze povestea fraţilor Grimm, publicată în 1812 şi care a inspirat filmul de animaţie din 1937, pentru a o aduce în actualitate.

Departe de prinţesa candidă şi docilă înfăţişată în prima adaptare, această nouă prinţesă este independentă şi feministă. „Nu va fi salvată de prinţ şi ea va fi cea care va stabili regulile”, a explicat Gal Gadot, care o va interpreta pe malefica mamă vitregă, într-un interviu acordat Entertainment Weekly.

Pentru a o interpreta pe eroină, studiourile au angajat-o pe Rachel Zegler, care s-a făcut remarcată în remake-ul lui Steven Spielberg al filmului „West Side Story”.

Fără ”pitici” ca să evite discriminarea

În ceea ce-i priveşte pe Grumpy, Sneezy şi pe tovarăşii lor, aceştia nu vor mai fi pitici, ci „creaturi magice” pentru a evita orice formă de discriminare împotriva persoanelor cu nanism.

Studiourile Disney fuseseră ţinta unor critici dure din partea actorului Peter Dinklage, care l-a interpretat pe Tyrion Lannister în serialul „Game Of Thrones”.

„Sunteţi progresişti într-un fel, dar încă spuneţi povestea asta înapoiata despre şapte pitici care trăiesc împreună într-o peşteră, ce naiba faceţi? Nu am făcut nimic pentru a promova cauza?”, a exclamat el în timpul unui podcast în ianuarie 2022.

Cu toate acestea, prima fotografie din film publicată vineri confirmă faptul că, chiar dacă nu se mai numesc „pitici”, cele şapte personaje vor face într-adevăr parte din film.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Scandal și anchetă în Rusia după ce pe fundul lacului Baikal a apărut statuia unui cavaler în armură: Un gunoi
Scandal și anchetă în Rusia după ce pe fundul lacului Baikal a apărut statuia unui...
Se pregătește drumul care ar trebui să rezolve problema traficului de pe Valea Prahovei. Când ar urma să fie gata șoseaua
Se pregătește drumul care ar trebui să rezolve problema traficului de pe Valea Prahovei. Când...
Bancnotă dedicată regelui Carol I, desemnată cea mai bună bancnotă comemorativă din 2024
Bancnotă dedicată regelui Carol I, desemnată cea mai bună bancnotă comemorativă din 2024
Horoscop zilnic pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Cinci zodii renasc din propria cenușă, tot ce ating se transformă în aur
Horoscop zilnic pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Cinci zodii renasc din propria cenușă, tot ce...
Gabriela Prisăcariu a făcut anunțul despre divorțul de Dani Oțil: Atât de gravă este situația
Gabriela Prisăcariu a făcut anunțul despre divorțul de Dani Oțil: Atât de gravă este situația
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată, noroc, bogății, relații noi și multe oportunități pentru ea
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată, noroc, bogății, relații noi și...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa. Pentru ei, concediul începe cu un coşmar
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa....
Cât costă taxele de pod și de autostradă în Turcia în 2025. Prețurile au fost majorate
Cât costă taxele de pod și de autostradă în Turcia în 2025. Prețurile au fost...
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
Vehiculele care vor fi interzise: pericol la adresa securității naționale
Vehiculele care vor fi interzise: pericol la adresa securității naționale
Australian Open. Două românce s-au calificat în turul doi al turneului de tenis
Australian Open. Două românce s-au calificat în turul doi al turneului de tenis
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
WhatsApp are o mare problemă. Telefoanele afectate
WhatsApp are o mare problemă. Telefoanele afectate
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce...
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani