NEWS

Doliu în România! Un renumit critic literar s-a stins din viață

Doliu în România Un renumit critic literar s-a stins din viață
sursa foto: România TV

Uniunea Scriitorilor din România a anunțat sâmbătă dimineață că renumit critic literar și director al revistei ”Luceafărul de dimineaţă”, Dan Cristea, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani.

Doliu în România

Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe deosebită dispariţia dintre noi a criticului literar Dan Cristea, director al revistei ‘Luceafărul de dimineaţă’. (…) Prin trecerea în eternitate a lui Dan Cristea, literatura română suferă o ireparabilă pierdere”, se arată pe pagina de Facebook a Uniunii.

Tristul anunț a fost făcut și de pagina de Facebook a revistei „Luceafăul de dimineață”.

sursa foto: Replica ONLINE

Cine a fost Dan Cristea

Dan Cristea s-a născut la 10 noiembrie 1942, în Bucureşti.

În anul 1965 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. În 1992 a obţinut doctoratul (Ph.D.) în literatură comparată la Universitatea din Iowa (SUA).

A debutat publicistic în revista Contemporanul, în 1964. A fost redactor-şef al revistei ”Luceafărul” (din 2008), apărută apoi cu numele ”Luceafărul de dimineaţă”, fiind director al acesteia. A debutat editorial în anul 1974, cu volumul Un an de poezie (Editura Cartea Românească).

Este autorul a numeroase volume de critică şi istorie literară: Arcadia imaginară (1977), Faptul de a scrie (1980 – Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România), Version and Subversion – The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and Michel Leiris (1996), Versiune şi subversiune – paradoxul autobiografiei (1999; ediţia a II-a revăzută, 2012), Autorul şi ficţiunile eului (2004 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Poezia vie (2008), Citind cărţile de azi (2014), Caii lui Ahile şi alte eseuri (2016); Cronicile de la Snagov (2017), Alte cronici de la Snagov (2020); Ultimul său volum a apărut în acest an: Noile cronici de la Snagov, arată Uniunea Scriitorilor din România.

Pentru opera sa de critic literar a primit numeroase premii şi distincţii, între care Premiul Cartea Anului al Revistei România literară (2014), Premiul Naţional de Literatură (2019) şi Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de ofiţer.

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele