Fostul președinte al USR, Dacian Cioloș a demisionat azi acuzând că actuala conducere a partidului s-a îndepărtat de valorile și promisiunile de la alegerile europarlamentare. Demisia l-a luat prin surprindere pe actualul lider, Cătălin Drulă, care se afla în în direct pe canalul Youtube, în podcastul lui Ionuț Cristache, ”România lui Cristache”.
Întrebat de moderator dacă știe ceva de o demisie a lui Cioloș, Drulă a răspuns că „la ora și minutul în care vorbim acum, nu din câte știu eu”.
„Eu nu am să le spun celor care abandonează proiectul decât la revedere. România nu are timp și energie de oameni nehotărâți”, a mai spus Drulă.
Dar Cioloș deja anunțase că părăsește USR pentru a-și face un nou partid, REPER.
Demersul lui Dacian Cioloș a fost urmat de mai mulți europarlamentari care îi sunt apropiați.
Se confirmă, astfel, speculațiile din ultima vreme, conform cărora, Dacian Cioloș și apropiații săi intenționau să rupă USR. Aceștia, conform informațiilor care circulă în spațiul public, vor să formeze o alianță cu partidul condus de Ludovic Orban, desprins din PNL, Forța Dreptei.
Alături de Dacian Cioloș, au părăsit USR și europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța și Dragoș Tudorache.
Aceștia au renunțat marți, 31 mai, la calitatea de membri ai partidului Uniunea Salvați România, conform unui comunicat de presă. În schimb, cei cinci au decis să înființeze un alt partid, RePER.
Declarația comună a demisionarilor
„Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019.
Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică. Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația.
Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri”, se arată într-o declarație.