Durerea de sâni poate fi de cele mai multe ori de-a dreptul greu de suportat. Trebuie aflate neapărat care ar fi posibilele cauze.
Cu toții știm că în perioada menstruației, femeile se confruntă cu durere de sâni. Ei bine, sunt situații în care poate semnala și alte proleme mai grave.
Chisturi mamare
Una dintre cauze ar putea fi chiar asta. Apariția unor chisturi mamare. O femeie poate avea țesut fibrochistic la nivelul sânilor, ceea ce înseamnă că va dezvolta noduli benigni, deci necanceroși, care ori se măresc, ori se micșorează în funcție de menstruație, potrivit Doc.
Fluctuații hormonale
În acest caz, mastalgia, adică durerea de sâni, poate fi în strânsă legătură cu ciclul menstrual, dar și cu hormonii. De obicei, acest tip de durere apare și dispare odată cu apariția unei sarcini sau menopauzei.
Sâni foarte mari
Întinderea ligamentelor Cooper din cauza sânilor mult prea mari poate fi una dintre cauze. Uneori, neplăcerile sunt însoțite de dureri cervicale, dorsale, dar și la nivelul umerilor.
Cancerul de sân (mamar)
Deși este întâlnită destul de rar acest motiv, nu trebuie trecut peste. Spunem asta pentru că această boală nu prea se manifestă prin dureri de acest tip.
Alimentația
Poate vă vine greu să credeți, dar este adevărat. Alimentația și stilul de viață pot fi asociate cu durerea. Unele dovezi ar arăta că aportul prea mare de grăsimi animale și cofeină poate duce la una ca asta. Se mai adaugă și fumatul, dacă e cazul.
Cel mai bine este să nu purtați sutiene foarte strânse, să aveți grijă la alimentație, evitați fumatul etc. Cel mai bine și indicat ar fi să mergeți și la medic. Este în măsură să vă dea tratamentul potrivit dacă este cazul.