Elevii se întorc joi la cursuri, după ce vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă a luat sfârșit, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Conform datelor transmise în ultimele 24 de ore de inspectoratele școlare județene, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în mai multe unități școlare. Iată unde nu se fac cursuri și când va avea loc următoarea vacanță.
– de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare;
– de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor şcolare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
– de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;
– de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
– de sâmbătă, 20 decembrie, 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
– de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marţi, 14 aprilie 2026;
– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Vacanţa de o săptămână din semestrul al doilea va fi stabilită de inspectoratele şcolare judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026, anunță MEC.
Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unităţile de învăţământ.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 5 iunie 2026.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 12 iunie 2026 iar pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 26 iunie 2026.
La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică, urmărind şi scopul acestor programe.
În cazurile în care este nevoie de suspendarea cursurilor, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.
Conform informațiilor transmise încă de miercuri de inspectoratele școlare județene, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, respectiv:
– Școala Primară General Berthelot
– Școala Gimnazială Răchitova
Mehedinți:
– Școala Gimnazială Balta
– Școala Gimnaziala Nr. 1 Marca
– Școala Primară Glod
– Liceul Tehnologic Mihai Viteazu, Zalău.