SHOWBIZ

Este oficial! Dorian Popa era drogat la volan. Riscă 5 ani de pușcărie

Este oficial Dorian Popa era drogat la volan. Riscă 5 ani de pușcărie
SURSĂ FOTO: REPORTER24.RO

Testul antidrog al lui Dorian Popa a ieșit pozitiv la canabis, conform analizei toxicologice făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală.

Dorian Popa, care a fost oprit în trafic de poliţişti ai Serviciului Rutier Ilfov şi a fost depistat pozitiv la canabis, în comuna Domneşti, a consumat droguri înainte de a conduce.

Specialiştii de la Institutul Naţional de Medicină Legală i-au găsit cannabis în sânge, deşi artistul le-a spus poliţiştilor că se întorcea de la o petrecere şi a inhalat doar accidental fumul.

Artistul a fost dus la un spital din Bucureşti pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe psihoactive şi în cauză s-a deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise, scrie Digi24.

Analiza toxicologică în cazul lui Dorian Popa arată acum că acesta a consumat marijuana înainte de a se urca la volanul bolidului său de lux, marca Lamborghini.

Lista vedetelor prinse că au condus sub influenţa drogurilor devine tot mai lungă, anunță ObservatorNews.ro.

Chef Foa a fost testat pozitiv la cocaină şi canabis la începutul săptămânii. Pozitiv la cocaină a ieşit şi rapperul Guess Who, luna trecută.

Iar în primăvară, Ana Morodan a fost scoasă de poliţişti din maşină, după a condus haotic prin Bucureşti, fără carnet, şi a refuzat testarea.