EXCLUSIV

EXCLUSIV CNAS răspunde cu poezii juridice acuzațiilor aduse de pacienții care au rămas peste noapte fără asigurare medicală

EXCLUSIV CNAS răspunde cu poezii juridice acuzațiilor aduse de pacienții care au rămas peste noapte fără asigurare medicală
CNAS

Începând cu 1 august, conform noului pachet de măsuri aprobat de Guvernul Bolojan, mai multe categorii de români sunt nevoite să accepte reținerea de la sursă a 10% din veniturile lunare. Din lista românilor care plătesc CASS fac parte și mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului. Luna trecută,  cu toate că legea intra în vigoare începând cu prima zi a lunii august, mai mulți români s-au trezit că nu au asigurare medicală, valabilă, chiar dacă beneficiau de ea. MediaFlux a descoperit că CNAS era la curent cu aceste erori ale portalului SIUI, însă a refuzat să recunoască public acest lucru și a plimbat reporterii noștri prin poezii juridice și condei tendențios.

În urma solicitărilor făcute de redacția MediaFlux către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) încă din data de 23 iulie pentru a explica situația, am primit, după mai bine de două săptămâni de când am prezentat pentru prima oară cazul, un răspuns ambiguu, poetic și acuzator tot la adresa noastă. Acesta nu a avut, după cum veți vedea în rândurile de mai jos, decât informații scoase din legi (pe care le cunoaștem și noi) și nimic care să reflecte realitatea din teren și situația dramatică care a fost semnalată încă de la finalul lunii iulie.

Cum a rămas fără asigurare medicală o mamă peste noapte

Totul a pornit în momentul în care redacția noastră a primit o solicitare cu privire la o situație cel puțin bizară dintr-un cabinet medical din București privind cazul unei mame aflate în concediu de creștere copil care a rămas subit, în sistem, fără asigurare medicală.

Am stat de vorbă cu asigurata S.D.G, o mamă aflată în concediu creștere copil, (care din motive personale a ales să își păstreze anonimitatea), ce s-a prezentat la medic în ziua de 23 iulie, la un cabinet al Clinicii Sfânta Maria din cartierul Ghencea. Atuni, conform relatărilor sale, ea a solicitat două trimiteri pentru medici de specialitate de la medicul său de familie, însă, în momentul în care i s-a introdus cardul de sănătate în sistem, pacienta a apărea ca nefiind asigurată.

Ulterior, medicul a verificat datele în sistemul SIUI și la fel, a apărut neasigurată. Mai mult, acesta i-a semnalat că în acele zile au fost foarte mulți pacienți și coasigurați care s-au trezit că nu mai au, din senin, asigurare.

Totuși, eroarea a fost ținută la secret de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, chiar dacă a afectat un număr important de utilizatori ai sistemului public de sănătate. Câți, nu știm și probabil nu vom afla vreodată dacă CNAS nu face publice astfel de informații din portalul SIUI.

Când cardurile de sănătate blochează sistemul, telefoanele rezolvă situația

Ulterior, pentru a rezolva situația, în dulcele stil clasic românescc, medicul de familie a sunat la DGASMB de unde i s-a confirmat că pacienta venită să ceară trimiteri la medici de specialitate ar trebui să fie asigurată de drept, fiind o mamă aflată în concediu creștere copil.

Mai mult, reprezentanții DGASMB au confirmat ceea ce femeia aflase deja pe pielea sa și doctorul știa deja din cabinet, că multe persoane au avut probleme cu sistemul SIUI în zilele acestea.

Cruntă indiferență față de oamenii de rând

De altfel, femeia a trimis mail-uri către CNAS în care a prezentat dovada că nu este asigurată, cât și decizia de intrare în concediu creștere copil, document oficial primit începând din luna aprilie 2025. Cu toate acestea, timp de cel puțin 7 zile, poate chiar mai multe, ea nu a avut asigurare medicală, fiind nevoită să aștepte până pe data de 29 iulie pentru a beneficia legal de trimiterile necesare la medici de specialitate. Acesta poate fi numit un caz fericit, în care pacienta nu a avut nevoie de o urgență medicală. Ce s-ar fi întâmplat dacă situația ar fi fost mai gravă?

Între timp, CNAS nu i-a răspuns femeii nici la telefon, nici la solicitările făcute în nume personal pe e-mail, însă pe adresa redacției noastre a sosit, de abia în data de 6 august, un răspuns cu privire la primele materiale în care am prezentat cazul, dar acesta a fost extrem de tendențios și neprofesional pentru o astfel de speță complexă și complicată care afectează direct viața românilor.

Verificarea calității de a asigurat a pacientei, pe data de 23 iulie
Verificarea calității de a asigurat a pacientei, pe data de 23 iulie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În momentul în care asistentul medicului de familie a confirmat că nu poate emite trimiteri la medicii de specialitate din cauză că pacienta nu are calitatea de asigurat, acesta i-a spus că în ultimele zile au existat mai multe persoane care nu au putut primi trimiteri și rețete compensate, multe dintre acestea fiind persoane coasigurate sau mame în concediu de creștere copil.

Materialele în care am prezentat întreaga poveste pot fi citite aici și aici.

Informații din interior confirmă datele publicate de Mediaflux, dar CNAS refuză să recunoască situația

După câteva zile, medicul de familie a insistat la autoritățile din domeniu pentru a afla de ce mai mulți pacienți se lovesc de faptul că nu au asigurare. Ulterior, acesta i-a transmis pacientei S.D.G că sunt mai multe cazuri ale unor persoane care nu figurau cu asigurare medicală, deși aveau acest drept, iar problema era dată de o eroare a portalului SIUI, cel prin care se verifică calitatea de asigurat la CNAS.

Atașăm răspunsul medicului într-o discuție privată cu pacienta, pentru a relata adevărul din teren, nu doar cel bazat pe legi și regulamente pe hârtie, cum ne-a fost trimis sub forma unui răspuns în bătaie de joc oferit redacției noastre la o serie de solicitări făcute în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Răspunsul medicului în momentul în care pacienta i-a transmis și decizia de intrare în concediu creștere copil pentru a demonstra că toate actele sunt în regulă
Răspunsul medicului în momentul în care pacienta i-a transmis și decizia de intrare în concediu creștere copil pentru a demonstra că toate actele sunt în regulă

Jurnaliștii Mediaflux, aproape mustrați doar pentru că își fac treaba

Pentru o mai bună informare și echilibru atașăm și întrebarea adresată de Mediaflux încă din data de 23 iulie, iar mai jos, răspunsul primit în data de 6 august, chiar dacă acesta a fost redactat de domnul Augustus Costache – șef serviciu CNAS, încă din ziua în care a fost trimisă solicitarea.

Întrebări adresate de Mediaflux CNAS
Întrebări adresate de Mediaflux CNAS

Mai mult, în răspunsul plin de acuzații ironice la solicitarea noastră, reprezentanții CNAS au acuzat redacția de lipsă de informare, asta deși relatările noastre aveau la bază dovezi clare. Precizăm că dacă aveam nevoie de răspunsuri din legi am fi apelat departamentul juridic, nu la cel al relației cu presa.

Răspunsul integral al CNAS la solicitarea MediaFlux

Răspunsul CNAS la solicitarea MediaFlux

Răspuns întocmit doar să fie întocmit

Am „apreciat” răspunsul domnului Augustus Costache – șef serviciu CNAS, care a fost „riguros” documentat doar cu articole de lege, fără o verificare în teren, mai ales că răspunsul a fost întocmit chiar în ziua în care a a fost trimisă întrebarea, deci a avut doar câteva ore de bugetar la dispoziție să redacteze poezia de mai sus. În același timp, ofițerul de presă a ales, sub oblăduire directorului general al instituției care și-a dat acordul, Dr. Mihael Ion, să fie extrem de tendențios și să aducă o serie de tente acuzatoare la adresa redacției noastre că nu și-ar face bine meseria.

În același timp, în urma dezvăluirilor noastre, îi recomandăm noi și noi domnului Augustus Costache, fost jurnalist și dânsul, ca pentru cei 6.710 lei pe care îi primește lunar să își facă puțin mai dedicat treaba, mai ales că din informațiile noastre CNAS a recunoscut deja în fața medicilor și a altor instituții partenere că au existat astfel de situații și erori înainte de 1 august, începute cel puțin de la jumătatea lunii iulie, dar nu și în fața presei, chiar dacă i-a fost solicitat acest lucru oficial și un caz concret a fost prezentat în presă.

Mai mult, dacă domnul Augustus Costache ar fi deschis și solicitările venite de la cetățeni, nu doar cele transmise de presă, ar fi putut să fie concret pus la curent cu o situație extrem de clară care ar fi putut să pună în pericol sănătatea unei mame dintr-o simplă eroare tehnică nerecunoscută ce a trebuit să fie rezolvată tot de un medic de familie. 

Rămâne doar să găsim o instituție mai capabilă care să ne explice ce înseamnă asta în practică și mai ales în cazurile prezentate. Aceste situații, pe care, oricât am vrea să le ascundem din fața publicului, ies mereu la suprafață. Nu este drept să le îngropăm și să le considerăm neadevărate sau exagerate pentru simplu fapt că ele există și sunt documentate cu nume și prenume, chit că încalcă strict prin forma lor extraordinară prevederile legilor în vigoare. Tocmai de aceea le și expunem, pentru a fi verificate și corectate.

Somație publică la adresa CNAS

Somăm public CNAS, atât pe doamna Directorul General Dr. Mihaela Ion, care și-a dat acordul pentru acest răspuns redactat în bătaie de joc, și mai ales pe domnul Augustus Costache care l-a întocmit pe genunchi în câteva ore, să facă măcar în ultimul ceas precizările necesare întru informarea corectă a publicului nostru, în urma informațiilor publicate deja de mai multe săptămâni de publicația Mediaflux și completate în materialul de mai sus. Vom veni cu o nouă solicitare către biroul de presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În același timp, în încheiere, suntem curioși ce are de zis și președintele CNAS Horațiu Moldovan cu privire la subordonații săi care își bat joc nu doar de români, dar și de presa care încearcă să expună corect și concret greșelile făcute (intenționat sau nu) de unul dintre serviciile publice românești care ar trebui să vină în sprijinul și în ajutorul oamenilor.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele