EXCLUSIV

EXCLUSIV Delfin mort pe plaja din Mamaia. Risc pentru sănătate în apele mării FOTO și VIDEO

Delfin mort pe plaja din Mamaia Foto: Mediaflux

Situație tot mai îngrijorătoare pe litoralul românesc. Un nou pui de delfin mort a ajuns pe plaja din Mamaia, după ce a plutit minute în șir aproape de țărm. 

Delfin mort pe plaja din Mamaia

În plin sezon estival, cu mii de turiști pe plajele românești, cei care ajung la malul mării observă din ce în ce mai des o situație îngrijorătoare. Numărul delfinilor găsiți eșuați pe plaje continuă să crească.

Chiar astăzi, un pui de delfin a plutit aproape de țărm pe plaja din Mamaia, în dreptul Hotelului Aurora. După câteva minute, animalul a ajuns pe plajă, spre uimirea turiștilor. În imaginile obținute în exclusivitate de Mediaflux se vede cum delfinul a ajuns din larg aproape de mal.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Care ar putea fi cauzele

Pescuitul, un virus și traficul naval din Marea Neagră ar putea fi cauzele.

Există posibilitatea coliziunii cu ambarcațiuni numeroase, tot mai numeroase, tot mai frecvente în Portul Constanța și de aici trebuie să luăm niște măsuri, să găsim niște soluții, niște repelenți sonoacustici, care să fie montați pe aceste ambarcațiuni și care să îndepărteze cetaceele”, explică Adrian Bâlbă, doctor în știinte .

Unii biologi cred că ar putea fi vorba și de un efect al exploziei dronei maritime în zona portului Constanța.

Am înregistrat, după explozia care a avut loc în Portul Constanța, un comportament, putem spune, interesant a unui grup de marsuini care se hrăneau la o zi, două după ce a avut loc explozia respectivă cu peștele, cel mai probabil, mort”, mai spune biologul marin Răzvan Popescu Mirceni.

Din ianuarie, 82 de delfini au fost găsiți morți pe litoral, de aproape două ori mai mulți decât în tot anul 2024.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele