România va debuta la EURO 2024 în compania Ucrainei, luni, de la ora 16:00, în Germania, la Munchen. La partida din Grupa E vor participa și premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care s-au îmbarcat încă de duminică într-un avion de linie pentru a fi aproape de tricolori la cel mai important meci al lor.
Conform informațiilor Mediaflux, Marcel Ciolacu alături de Sorin Grindeanu au decolat în jurul orei 19:00 spre Munchen cu o aeronava Lufthansa, asta pentru a participa mâine, la ora 16:00 la meciul România-Ucraina de pe Alianz Arena.
Inedit este faptul că cei doi demnitari social democrați au ales bilete de avion ieftine, la clasa economic, nu la clasa business cum se obișnuiște o dată cu statul.
Cei doi sunt recunoscuți ca microbiști, fiind văzuți în mai multe ocazii la meciuri de fotbal importante.
”Tricolorii” se află la a 6-a participare la Campionatul European (ultima în 2016). Cel mai bun rezultat a fost înregistrat în 2000, când România a ajuns în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Italia. În cele 16 meciuri jucate la EURO, naționala noastră a obținut o singură victorie (tot în 2000, în fața Angliei).
De partea cealaltă, Ucraina a ajuns la al-4-lea EURO consecutiv, iar cea mai bună performanță a fost obținută la precedentul turneu final, când s-a calificat în sferturi, unde a pierdut în fața Angliei.
Cele două formații s-au întâlnit de 5 ori de-a lungul istoriei, de fiecare dată în meciuri amicale.