Excesul de zel al ADP Sector 6 creează situații demne de toată jena, ba chiar riscante. La una din policlinicile din sector s-a ajuns la pacienți consultați pe trotuar și ambulanțieri cu targa în spinare. Toate s-au întâmplat după ce în fața unității sanitare s-au montat stâlpișori de blocare acces.
La Policlinica Apusului din sector 6 funcționează 34 de cabinete medicale și vin mii de pacienți lună de lună, cu probleme care mai de care mai grave. Vorbim despre bătrâni, mame cu bebeluși, persoane cu diverse grade de handicap.
De câteva săptămâni bune pacienții, dar și medicii care lucrează în instituție se ”bucură” de amenajările făcute de ADP Sector 6: floricele, băncuțe, dar și… stâlpișori de blocare a accesului pe aleea instituției de sănătate.
Măsura, menită probabil să oprească mașinile care parcau pe trotuarul din zonă, a iscat nemulțumirea tuturor, dar, dincolo de asta, constituie un real pericol.
Medicii din cabinetele particulare au ajuns chiar în situația de a ieși în fața policlinicii să consulte o persoană minoră, cu tetrapareză, aflată în cărucior cu rotile special care nu a încăput … printre stâlpișorii autorităților locale.
Nici cei de la Ambulanță nu au fost foarte încântați. Chemați de urgență la un caz, ambulanțierii au fost nevoiți să care targa pe sus, în spinare, pentru că – surpriză – nici aceasta nu a încăput printre stâlpi.
Acum medicii au început să se gândească cu groază ce s-ar putea întâmpla în cazul unui incendiu pentru că ar fi exclus ca mașina pompierilor să aibă acces la clădire, așa cum spune legea.
Și, dacă tot am pomenit de lege, am încercat să aflăm dacă amenajarea făcută de ADP Sector 6 a fost legală.
Apelând la Regulamentul general de Urbanism, art. 25 aflăm că orice construcție trebuie să acces la drum, iar din Anexă, construcțiile sanitare trebuie să aibă acces la drum și acces pentru ambulanță și pompieri.
(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinaţiei construcţiei. Caracteristicile acceselor la drumurile publice trebuie să permită intervenţia mijloacelor de stingere a incendiilor.
Anexă 4.7. -Construcţii de sănătate
4.7.1. -Pentru toate categoriile de construcţii de sănătate se va asigura legătura cu reţeaua de circulaţie majoră prin două accese carosabile separate.
4.7.2. -Accesele carosabile ce vor face legătura cu reţeaua de circulaţie majoră de categoria I şi a II-a vor fi realizate prin:
▪ străzi de categoria a IV-a de deservire locală;
▪ străzi de categoria a III-a, colectoare, care asigură accesul vehiculelor şi al persoanelor acţionând în domeniul sănătăţii, salubrităţii şi P.S.I.
4.7.3. -Aleile carosabile din interiorul amplasamentului vor fi conformate după cum urmează:
▪ cu o bandă de circulaţie de 3,5 m lăţime pentru cele cu o lungime maximă de 10,00 m;
▪ cu două benzi de circulaţie de 7 m lăţime pentru cele cu o lungime mai mare de 10,00 m.
4.7.4. -Accesul carosabil rezervat salvării sau intervenţiilor de urgenţă nu va intersecta aleile de acces carosabil pentru personal şi pacienţi.
Proprietarii cabinetelor medicale din policlinică sunt cu atât mai revoltați cu cât aceștia nu au fost deloc consultați sau anunțați cu privire la aceste amenajări.
Trebuie precizat faptul că fiecare cabinet medical a fost cumpărat în anul 2018 de la Primăria Capitalei, precum și terenul de sub clădire, iar restul suprafeței din jurul clădirii este cu drept de folosință, inclusiv căile de acces pentru pacienți.
În anul 2022, Primăria Capitalei a cedat toată suprafața Primăriei Sectorului 6. Și atunci s-a lucrat fără ca nimeni să fie măcar anunțat.
Iar acum, ca ițele să fie și mai încurcate, medicii care parchează pe unde apucă (deși conform legii, ar trebui să beneficieze de locuri de parcare în jurul unității sanitare) tot primesc amenzi de la polițiști și nici forțele de ordine nu s-au lămurit pe deplin cum stau lucrurile.
Cât despre locurile de parcare, în cele două laturi ale Policlinii Apusului, au apărut 2 bariere ca și cum acolo s-ar fi amenajat 2 parcări. Rămâne să aflăm dacă ADP Sector 6 a fost cel care a amenajat sau a dat avizul pentru aceste parcări.
Trebuie să precizăm că Mediaflux a încercat încă de pe data de 4 septembrie 2024 să afle situația de la Policlinica Apusului și a revenit cu încă un mesaj zilele acestea.