Lavinia Pârva, soția lui Ștefan Bănică Jr., a fost fotografiată de fotoreporterii MediaFlux într-o apariție rară în public, un moment unic de pioșenie înainte de Sărbătorile Pascale. Alături de copilul ei, Alexandru, în vârstă de patru anișori și de o persoană apropiată, cu încă un copil, a mers la biserică să se roage. Mai mult, în fotografii, se vede cum ajută cu niște bani o persoană care cerșea în fața lăcașului de cult.
Cunoscuta artistă și model Lavinia Pârva, aflată într-o relație cu Ștefan Bănică Jr. încă din anul 2013, a surprins recent cu calitățile sale de necontestat, aceasta dovedind că este religioasă și pusă pe fapte bune înainte de Paște. Departe de imaginile sexy pe care le afișează pe rețelele de socializare, frumoasa vedetă a uimit prin gesturile sale recente.
Mai mult, recent, ea a apărut în spațiul public cu o schimbare de look inedită, revenind la o tunsoare din trecut, fiind tunsă iar bob, după ce a ajuns să fie deranjată de părul lung pe care îl are.
Frumoasa artistă a dovedit că are și un suflet frumos, nu doar aspectul care a consacrat-o drept model și cântăreață de ani de zile. Aceasta a fost văzută la biserică în Săptămâna Mare, alături de copilul pe care îl are cu Ștefan Bănică Junior, Alexandru, cât și de o persoană apropiată cu copilul ei.
Lavinia Pârva a participat la una dintre deniile şi slujbele speciale pe care preoții le oficiază ănainte de Paște.

Cântăreața, recunoscută pentru un stil de viață activ, reușește nu doar să se ocupe de viața personală și profesională, ci acordă timp și credinței și actelor de caritate. După cum se vede în imaginile fotoreporterilor Mediaflux, vedeta a dat de pomană și a ajutat cu niște bani o femeie care cerșea în fața bisericii în care a intrat. Ea nu a rămas indiferentă la problemele altora și i-a oferit femeii niște bancnote pentru a o ajuta.
Îmbrăcată normal și fără să iasă în evidență cu faptele sale, Lavinia Pârva a arătat ce înseamnă de fapt Sărbătorile Pascale, atunci când trebuie să fim mai buni atât cu noi, cât și cu cei din jurul nostru.

Totuși, chiar dacă îi ajută pe ceilalți și se gândește și la îngrijirea sufletului, Lavinia Pârva are grijă și de propriul corp și aspect. Recent, pe contul ei de Instagram, vedeta a postat un clip video în care prezintă noua sa tunsoare – bob, explicând motivele care au determinat-o să revină la o coafură mai veche.
„Hello! Astăzi mi-am luat inima în dinți și m-am tuns. Este o coafură pe care eu am mai purtat-o în urmă cu ceva timp, așa că am decis astăzi să mă tund din nou. Deja aveam părul mult prea lung și era foarte complicat să mă coafez. Mai ales că urmează vremea frumoasă, va fi cald afară și e mult mai simplu așa. Voi ce părere aveți, părul lung sau părul scurt?”, și-a întrebat Lavinia Pârva urmăritorii.
Mai mult, pe conturile de socializare ale Laviniei Pârva își fac apariția uneori și produsele care ajută în procesul de slăbire, alături de exercițiile fizice pe care le face zi de zi, dovedind că vedeta acordă atenția necesară modului în care arată, însă nu doar atât.