PAPARAZZI

EXCLUSIV PAPARAZZI. Ministrul Rafila, viață de nabab prin magazinele de lux din București! Obrazul subțire cu oameni în stradă se ține FOTO & VIDEO

Sistemul de sănătate este la pământ. Sindicaliștii din domeniu amenință cu proteste, nemulțumiți de ”ordonanța-trenuleț”, iar pacienții protestează în stradă cerând demisia ministrului Sănătății Alexandru Rafila. Toate acestea nu însemnă însă nimic pentru distinsul medic, preocupat de produse scumpe și mese îmbelșugate.

Ministrul Rafila, viață de nabab prin magazinele de lux din București

Paparazzi Mediaflux l-au surprins pe Rafila la cumpărături prin magazinele de fițe ale Capitalei. Ministrul nu pare afectat de ”ordonanța trenuleț”, buzunarele burdușite permițându-i să nu își refuze niciun capriciu. Doar de aia este cel mai longeviv șef al Sănătății.

Prin Băneasa Shopping City, Rafila, îmbrăcat casual, alături de fiul său adolescent, au luat magazinele de firmă, la rând, Peek & Cloppenburg, Barbour, Hype, Aeronautica Militară și La Martina, Under Armour, intresat fiind de ceva hainuțe. Ba chiar s-a lăsat cu ceva achiziții de la Peek & Cloppenburg, dovadă fiind punga inscripționată, plimbată prin întreg mall-ul. Ținuta trebuie să fie elegantă atunci când esti ministru. În periplul său nu a omis nici AV Store, căci nu știi niciodată ce a mai apărut nou în lumea electronicii. 

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Cum plimbarea îndelungată produce foame, Rafila nu a pregetat să își satisfacă poftele culinare la restaurantul libanez Sheherazade. Nu știm dacă este și un fan al simfoniei lui Ravel, cu același nume, cert este că după expresia satisfăcută, ce s-a consumat a căzut bine. După binemeritata odihnă, mai merge o nouă incursiune printre rafturile buticurilor. Când pe jos, când cucerind înălțimile cu scara rulantă.

Alexandru Rafila, cumpărături de lux în mall alături de fiul său
sursa foto: Mediaflux.ro

Medicii și pacienții, tot mai nemulțumiți, îi cer demisia

În tot acest răstimp, sindicaliștii din sănătate vor să declanșeze proteste spontane în spitale, care pot duce, după spusele lor, chiar la grevă generală. I s-a atras atenţia chiar și prim-ministrului că există aceasta posibilitate. Angajații din sănătate acuză scăderea veniturile personalului medical prin mult hulita ”ordonanță trenuleț”.

Alexandru Rafila, cumpărături de lux în mall alături de fiul său
sursa foto: Mediaflux.ro

Și dacă medicii sunt nemulțumiți, pacienții sunt în culmea paroxismului. Joi a fost un miting în fața Ministerul Sănătății, iar potrivit organizatorilor, ”protestul va continua fără întrerupere în fiecare zi de joi a săptămânii, între orele 15:00-17:00, până când ministrul Alexandru Rafila, va fi destituit din funcția de ministru al sănătății”.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele