Minte multă nu se cere, să ai mușchi și cai putere. Pentru manelismul pe patru roți nu contează nici măcar cetățenia. Obiectele necesare demonstrației sunt: o mașină foarte puternică, de bani mulți, o mare durere interioară vis-a-vis de prevederile Codului rutier și doza de nesimțire aferentă.
În plină acțiune și splendoare, Andrew Tate, a fost surprins de paparazzi MediaFlux, la volanul unui Maserati MC20 Cielo, cu plăcuțe de Germania, în momentul în care întoarcea pe linia de tramvai și totodată pe trecerea de pietoni din vecinătatea Spitalui de Urgență Floreasca, din Capitală. Deh, cei 630 de cai putere se strunesc cu greu.
Mai mult, evitat la mustață de un vatman milos, care probabil nu era sigur dacă șoferul bolidului de lux are și CASCO.

Că Bulevardul Ștefan cel Mare este cunoscut a fi unul cu trafic intens, unde salvările trec la minut, cu justificată viteză, a contat prea puțin pentru tropăitul cailor conduși de musculosul bărbat, Andrew Tate.
Îi rugăm pe cititorii noștri să rețină că nu este vorba de un banal și cunoscut Cielo, aflat în posesia mai oricărui ”amărăștean”, ci chiar de un Maserati, pe care italienii fabricanți din Modena îl vând la ”comunul preț” de 250.000 de euro.
De unde și celebrul banc. La semafor, un posesor de Logan, îl roagă pe un ”patron” de Maserati, aflat lânga el, să coboare puțin geamul. Cum i s-a făcut hatârul, timid acesta întreabă: ”Sunt bune mașinile ăstea, că am vazut că nu prea se înghesuie lumea să le cumpere”.
Foarte probabil, din această cauză nu s-au fabricat nici multe exemplare, fiind doar vreo 60 de bucăți în toată lumea.
Bucureștenii au fost foarte încântați să vadă o astfel de aeronavă pe șoselele administrate cu drag de Nicușor Dan. Iar bucuria a fost dublă, căci dacă Andrew Tate nu s-ar fi făcut remarcat prin sfidarea celor mai elementare reguli de circulație, poate nu s-ar fi aflat rapid și plenar de existența bolidului de lux în România.

Acum, fiind în Săptămâna Luminată, ne gândim că bietul Andrew nu a vrut să violeze cu sălbaticie Codul rutier, ci s-ar putea să fie rutina britanică, el posedând această cetățenie. Ori stie toată lumea, acolo stânga e dreapta și învers. Prea multe reguli și prea diferite!
Controversații frati Tate, Andrew și Tristan, au făcut o pasiune pentru mașini și nu de oricare. Luxul este viața lor. Mai puțin perioada în care au fost reținuți pentru trafic de persoane şi viol.
În ”panoplia” acestora se regăseau: trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini, cinci maşini Mercedes și un Rolls Royce, în valoare totală de peste 3 milioane de euro.
Cu adevărat lipsea un Maserati. Era sa scriu Cielo, dar m-am corectat la timp pentru a nu risca vreun proces de calomnie.