O explozie urmată de un incendiu a avut loc sâmbătă noaptea în Sectorul 5 din București. Zeci de persoane au fost evacuate și mai multe victime au fost transportate la spital.
Deflagrația s-a produs la un imobil P+2E+M, situat pe stradă Ogradei din sectorul 5 din București, anunță ISU București Ilfov. Suprafață afectată de incendiu este de aprox 270 mp, iar 17 persoane au fost evacuate din clădire.

Conform informațiilor, incendiul se manifestă la nivelul mansardei și la etajul al doilea, cu propagare parțială și la etajul 1.
„A fost realizat dispozitiv circular pentru stingere a incendiului și protejarea vecinătăților (case). Echipajele SMURD acordă prim ajutor pentru 4 victime, conștiente. Intervin 8 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de decarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, 6 SMURD, 5 SABIF”, a anunțat Slt. Ana Covașniuc.
Până în acest moment sunt 4 victime conștiente, transportate la Spitalul de Arși și la Spitalul Bagdasar, trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 59 de ani și o tânără de 18 ani.
La ora transmiterii acestei știri incendiul este localizat, se lucrează la lichidarea acestuia.
„În acest moment nu mai arde cu flacăra deschisă, se acționează pentru decopertarea învelitorii acoperișului. Dispozitivul a fost redimensionat, rămân la caz 5 autospeciale de stingere”, au mai anunțat pompierii.