Pariu îndrăzneţ al Angelinei Jolie la Festivalul de Film de la Veneţia 2024. Proiecţia filmului biografic „Maria”, despre ultimele zile de viaţă ale cântăreţei de operă Maria Callas, va reprezenta unul dintre marile puncte de atracţie ale celei de-a 81-a ediţii a Mostrei de la Veneţia.
Acest film reprezintă un pariu riscant pentru actriţa americană Angelina Jolie, care o interpretează pe celebra artistă supranumită „Vocea secolului”, informează AFP.
În spatele camerei de filmat pentru acest joc în oglindă între două dive care fac parte din două epoci şi două lumi diferite se află chilianul Pablo Larrain, care a câştigat anul trecut la Veneţia premiul pentru cel mai bun scenariu cu filmul „El Conde”.
Maestru al genului biografic, cineastul sud-american, în vârstă de 48 de ani, a regizat, printre altele, filme precum „Neruda” (despre scriitorul chilian Pablo Neruda), „Jackie” (despre fosta primă doamnă a Statelor Unite Jackie Kennedy) şi „Spencer” (despre prinţesa Diana), cel din urmă fiind prezentat la Veneţia în 2021 şi având-o în rolul principal pe actriţa Kristen Stewart.
De această dată, Pablo Larrain a ales să se concentreze asupra sfârşitului vieţii Mariei Callas, retrasă în apartamentul ei din Paris şi rămasă neconsolată după ce a fost părăsită de iubirea vieţii sale, bogatul armator grec Aristotel Onassis, care a preferat-o pe Jackie Kennedy.
În luna iulie, în timpul prezentării filmelor selectate în competiţia pentru Leul de Aur, directorul Mostrei de la Veneţia, Alberto Barbera, a salutat „interpretarea impresionantă a Angelinei Jolie” în rolul divei muzicii de operă, decedată în urma unui stop cardiac în 1977, la vârsta de doar 53 de ani.
Alături de Angelina Jolie, distribuţia filmului include şi trei actori italieni de prim rang: Valeria Golino – în rolul surorii sale -, Pierfrancesco Favino şi Alba Rohrwacher – în rolul cuplului de servitori rămaşi alături de ea până la sfârşitul ei tragic.
Pentru a o interpreta pe Maria Callas, supranumită „prima donna assoluta” şi care ar fi împlinit 100 de ani în decembrie 2023, Pablo Larrain a ales-o pe Angelina Jolie, care, la 49 de ani, îşi face astfel marea revenire pe ecrane după filmul cu supereroi Marvel „The Eternals” (2021) şi saga „Maleficent” (al treilea opus se află în pregătire), în care întruchipează o zână răutăcioasă.
Angelina Jolie a luat lecţii de canto pentru a-şi împrumuta vocea atunci când o interpretează pe diva de operă, asumându-şi astfel un pariu riscant.
Maria Callas a fost în perioada sa de glorie un star absolut, atât pentru cariera ei excepţională pe scenele cele mai prestigioase din lume – de la Scala din Milano şi până la Opera din Paris -, cât şi pentru idila ei chinuită de nouă ani cu Onassis, fiind totodată urmărită cu insistenţă de presa de scandal.
Născută Maria Kalogeropoulou, a devenit Maria Callas cunoscută de toată lumea cu preţul unor eforturi enorme, urmând o dietă draconică în 1954 pentru a slăbi 30 de kilograme şi pentru a deveni o divă absolută, cu o postură arogantă şi de o eleganţă impecabilă.
Pe lângă greacă, limba ei maternă, vorbea perfect engleză, franceză şi italiană.
Personaj de film încă din timpul vieţii, Maria Callas nu se temea nici de scandaluri: pe 2 ianuarie 1958, la Opera din Roma, în prezenţa preşedintelui Republicii Italiene, artista a anunţat că şi-a pierdut vocea şi a refuzat să îşi continue spectacolul după finalul primului act din „Norma”.
Conducerea operei a denunţat atunci un capriciu de divă, în timp ce câteva fluierături au putut fi auzite din public în timpul uneia dintre ariile sale.
Şapte ani mai târziu, în 1965, Maria Callas şi-a luat rămas bun de la public cu o interpretare triumfală la Paris în opera „Tosca”. A susţinut apoi un ultim turneu internaţional de recitaluri în 1973.