În contextul majorării considerabile a tarifelor de pe piață, unele firme de asigurări acceptă și plata în rate a polițelor RCA.
După falimentul firmei City Insurance, patru companii de asigurări au decis să ofere polițe RCA în rate, ofertă valabilă doar pentru un contract pe un an.
”O societate de asigurări îți ia un avans din acea primă anuală de asigurare și după 4 luni îți pretinde restul de bani. O alta, de exemplu, te scoate mai scump decât ai plăti pe un an. Avem și companii care iau la șase luni rată”, a precizat un broker pentru digi24.ro
Firma care a falimentat luna trecută, City Insurance, era lider pe piața RCA, cu o cotă de 46%, și își atrăgea clienții cu prețuri mici. Însă, acum, aceștia se văd nevoiți să-și înnoiască polițele la sume duble sau chiar triple. Brokerii au, însă, un sfat pentru aceștia: să aleagă o asigurare cu decontare directă.
Dosarul a fost trimis la DIICOT, fără ordonanță de declinare, după ce procurorii au făcut, pe 23 septembrie, percheziții la sediul central al City Insurance din București, într-un dosar penal deschis în urma unei plângeri făcute de către ASF.
Reamintim că DIICOT a fost sesizat de către ASF, în ianuarie 2021, cu privire la posibile infracțiuni în legătură cu activitatea de control din această autoritate. Problemele City Insurance au fost ignorate în perioada 2017 – 2020, când ASF avea o altă componență. Surprinzător, ultima plângere primită la DIICOT ar fi fost făcută chiar de către acționariatul City Insurance.
Directorul ASF, Valentin Ionescu, a declarat, anterior, potrivit Europa Liberă că, în legătură cu scandalul City Insurance, instituția a amendat conducerea societății de mai multe ori și că a sesizat procurorii pentru a face verificări în derularea acestui faliment de jumătate de miliard de euro.