WORLD

Frații Tate rămân în închisoare în SUA! Judecătorul le-a refuzat eliberarea. Care au fost motivele invocate

Frații Tate rămân în închisoare în SUA Judecătorul le-a refuzat eliberarea. Care au fost motivele invocate
sursă foto: Eduard Vînătoru

Influencerii Andrew şi Tristan Tate, care au locuit în ultimii ani în România, au pierdut miercuri în instanţă demersul prin care cereau să fie eliberaţi dintr-o închisoare din Miami pe durata procesului privind extrădarea lor în Marea Britanie, unde sunt căutaţi sub acuzaţia de viol, transmite Reuters.

În respingerea cererii de eliberare pe cauţiune a fraţilor Tate, judecătoarea Lauren Louis, din Miami, a afirmat că averea fraţilor şi călătoriile internaţionale frecvente pe care le fac reprezintă „un risc să fugă prin excelenţă”.

„Deşi (fraţii) s-ar putea să nu deţină, de fapt, averile extravagante pe care online pretind că le au, dosarul arată că aceştia dispun de o capacitate excepţională de a fugi din jurisdicţie”, a scris magistrata în decizia dată, arată Reuters.

Într-o declaraţie, avocaţii fraţilor Tate au afirmat că vor „continua să se apere împotriva acuzaţiilor cu care se confruntă şi să urmeze procedurile legale corespunzătoare în fiecare jurisdicţie”.

În documentele depuse la tribunal, avocaţii lor susţineau anterior că „vizibilitatea publică extraordinară” a acestora ar face ca fuga lor să fie ⁠imposibilă şi au descris postările de pe reţelele sociale în care fraţii îşi etalau averea drept „teatrale” şi făcute cu scopul de „a se da mari” pentru a-şi spori audienţa.

Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, şi Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, au fost arestaţi la Miami pe 18 iulie, după ce Marea Britanie a solicitat extrădarea lor pentru a răspunde acuzaţiilor de viol, agresiune şi complicitate la trafic de persoane în scopul exploatării sexuale. Fraţii Tate, care deţin dublă cetăţenie, americană şi britanică, au negat orice faptă ilegală.

Frații Tate spuneau că joacă „roluri” online

Arestarea lor în SUA a marcat o nouă etapă în problemele juridice ale foştilor kickboxeri, care au un număr mare de adepţi online promovându-şi opiniile despre masculinitate şi bogăţie. Andrew Tate s-a descris anterior ca fiind un misogin.

Procurorii de la Parchetul Federal din Miami au susţinut că există o prezumţie puternică în favoarea detenţiei în cazurile de extrădare internaţională. Aceştia au afirmat că fraţii ar putea reprezenta un pericol pentru public dacă ar fi eliberaţi, citând acuzaţiile britanice conform cărora aceştia şi-ar fi strangulat victimele în timpul violurilor comise.

Fraţii Tate au recrutat zeci de femei pentru a lucra într-o afacere de pornografie prin webcam începând din 2014, iar ulterior au organizat cursuri online numite „Hustler’s University”, au declarat procurorii într-un document depus la tribunal pe 10 august.

La o audiere din 27 august la tribunalul federal din Miami, procurorii au prezentat instanţei un videoclip în care Andrew Tate spunea „palmă, palmă, apucă, sugrumă, taci din gură, târfă, sex”.

La audiere, ambii fraţi Tate au declarat că interpretaseră nişte roluri online atunci când au făcut remarci vulgare.

Judecătoarea Louis a scris miercuri că natura acuzaţiilor aduse fraţilor Tate indică faptul că aceştia reprezintă un pericol pentru comunitate.

Fraţii fac, de asemenea, obiectul unei anchete privind acuzaţii care includ traficul de persoane încă din 2022 în România, unde îşi aveau reşedinţa principală începând cu 2017.

Vineri, procurorii români l-au pus din nou oficial sub acuzare pe Andrew Tate pentru trafic de minori, spălare de bani, relaţii sexuale cu un minor şi influenţarea martorilor. Tristan Tate a fost pus sub acuzare pentru complicitate. Un avocat român al fraţilor Tate a declarat că aceştia resping acuzaţiile.

Marea Britanie, termen până pe 16 septembrie să depună cererea completă de extrădare a fraților Tate

Procesul juridic de stabilire a posibilităţii extrădării fraţilor Tate în Marea Britanie ar putea dura luni de zile.

Marea Britanie are termen până pe 16 septembrie să depună cererea completă de extrădare la Departamentul de Stat, conform documentelor judiciare americane.

Motivul arestării fraţilor în Miami a fost formularea de noi acuzaţii de către Serviciul de Procuratură al Coroanei britanic (CPS), referitoare la presupuse infracţiuni care implică patru presupuse victime, între iulie 2010 şi august 2017.

Fraţii fuseseră acuzaţi anterior în Marea Britanie de viol şi trafic de persoane în legătură cu trei presupuse victime, a precizat CPS. Un judecător britanic a emis un mandat de arestare pe numele lor în 2024. Aceştia nu s-au prezentat în faţa instanţei britanice pentru a-şi exprima poziţia cu privire la aceste acuzaţii.

Marea Britanie solicită extrădarea fraţilor pentru a răspunde la ambele seturi de acuzaţii.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele