Fructele și legumele de sezon, spun specialiștii, sunt cele mai fericite alegeri culinare pe care putem face.
Explicația este clară, fiecare anotimp are particularitățile lui, iar nevoile organismului sunt strâns legate de aceste particularități. În virtutea acestui adevăr, iată că nutriționistul Wasim Nazer face o listă stufoasă de fructe și legume pe care nutriționistul îți recomandă să le consumi în luna noiembrie.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cele mai bune produse pentru dietă. Peștele câștigă cursa nutrițională
„Organismul uman trebuie, pe de o parte, să fie pregătit pentru sezonul rece ce va să vină. Pe de altă parte, este evident că trebuie să facem o „curățenie” după desfrâul din timpul verii. Somn mai puțin, zahăr mai mult, poate și ceva băuturi alcoolice în exces. Simplist vorbind: organismul a fost chinuit și acum a venit vremea să-l pregătim pentru un șoc important: adaptarea la sezonul rece. Este dovedit faptul că pentru organismul nostru adaptarea de la cald la rece și de la rece la cald presupune un efort considerabil. Sigur, în vremurile de demult acest impact era mult mai puțin puternic pentru că mediul era ceva mai prietenos. Acum, când suntem bombardați de chimicale este un must să fim ceva mai conștienți și mai conștiincioși noi cu noi.”, explică nutriționistul Wasim Nazer.
1. Usturoiul este antibiotic natural și, pe lângă asta, conține o serie importantă de compuși sulfuroși. Alicina, de exemplu, inhibă dezvoltarea mai multor tipuri de bacterii, inclusiv stafilococi.
2. Ceapa asemenea usturoiului îți oferă protecție împotriva bacteriilor. Principala ei armă este quercitina, un puternic antioxidant. Nu uita că usturoiul și ceapa se consumă în stare crudă.
3. Ceaiul verde bogat în L-Teanină și flavonoide oferă rezistență organismului împotriva atacurilor virale și bacteriene care au loc la începutul sezonului rece.
4. Dovleacul este o sursă importantă de vitamina A, care face parte din clubul select al „vitaminelor imunității”. Pe lângă aceasta, dovleacul mai conține vitaminele C și E.
5. Varza, conopida și broccoli au un puternic efect antioxidant asupra ficatului, destul de obosit în sezonul cald. Consumul lor ajută sistemul imunitar să identifice și să neutralizeze virușii și bacteriile.
6. Măceșele bogate în vitamina C, de aceea este foarte important ca acestea să fie consumate în stare crudă. Nutriționistul Wasim Nazer îți recomandă să le infuzezi în apă fierbinte după ce le spargi în prealabil. După câteva minute, poți să bei produsul astfel obținut.
7. Merele, un deliciu toamnă. Merele recoltate recent vor avea cel mai bun gust.
8. Mure, fructe organice proaspete, sunt bogate în vitamina C.
9. Strugurii sunt în plin sezon. Toamna este sezonul de recoltare a strugurilor pentru mulți vinificatori, așa că, în mod natural, atunci este momentul în care acest fruct asemănător cu bomboanele este la apogeu.