LIFESTYLE

Frunza de arțar, simbolul Canadei. Cum a ajuns pe drapelul țării

Frunza de arțar simbolul Canadei. Cum a ajuns pe drapelul țării
www.media.publika.md

După cum bine știm toți, frunza de arțar reprezintă simbolul Canadei. Mai mult decât atât, are în spate o lungă istorie ce merită știută.

Frunzele reprezintă frumosul, mai ales cele vii. Să nu uităm nici de cele care toamna cad și formează un minunat covor pe pământ. Copiii sunt înnebuniți să se joace cu ele, tinerii îndrăgostiți să facă poze cât mai reușite, alții le presează în cărți și le țin acolo multă vreme etc.

Frunza de arțar, simbolul Canadei

Frunza de arțar datează încă din secolul al XVII-lea, odată cu venirea primilor coloniști. Însă, cu mult înainte de sosirea coloniștilor europeni, popoarele aborigene care trăiau în zona de est a Canadei de astăzi descoperiseră proprietățile nutritive ale sevei de arțar de zahăr, pe care o adunau în fiecare primăvară, potrivit Libertatea.

Există voci care spun că aceasta a început să fie folosită ca simbol canadian din anul 1700. Mai târziu, prin 1834, prima Societate „Sf. Ioan Botezătorul” din America de Nord a adoptat-o drept emblemă.

După doi ani, ziarul „Le Canadien” vorbea despre ea ca despre „cel mai potrivit simbol pentru Canada”. Așadar, în 1848, publicația anuală „The Maple Leaf” , preciza că este emblema aleasă pentru această faimoasă țară.

În zilele noastre, mai apare și pe moneda de un cent. Este vorba despre două frunze de arțar care stau pe o ramură comună, design care a rămas neschimbat din 1937.

Culoarea lor de pe blazonul Canadei a fost schimbată în 1957 din verde în roșu. Acum este una dintre culorile oficiale ale Canadei alături de alb. Pe data de 15 februarie 1965, a devenit cel mai mare simbol național, odată cu proclamarea noului drapel. Înainte de asta, Canada nu avea steag oficial.

Dintre cele 150 de specii cunoscute de arțar, doar 13 sunt indigene Americii de Nord. Zece dintre ele cresc în Canada, printre care amintim: arțarul negru, arțarul de zahăr, arțarul cu frunze mari, arțarul de munte, arțarul dungat, arțarul Douglas, arțarul roșu.

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele