Sunt câteva greșeli atunci când prăjești peștele pe care trebuie să le eviți. De aceea, le vei afla chiar din materialul de mai jos și îți vor fi foarte utile pe viitor.
Peștele reprezintă un aliment foarte sănătos. De asemenea, gătitul este rapid și foarte ușor, dacă știi exact cum se face corect. De foarte multe ori, fie se prinde de tigaie, fie are un gust fad, fie nu este făcut pe interior așa cum trebuie, fie se sfărâmă.
Ai pus prea multă sare
Sare este foarte importantă pentru a da o aromă bună peștelui, dar nu trebuie pusă în exces. De exemplu, dacă pui prea multă sare îți vei găsi fileul de pește moale și uscat, ceea ce nu îți vă plăcea. Pune sare și lasă măcar 15-30 de minute înainte de a-l pregăti.
Nu ai încins tigaia suficient
În cazul în care nu ai încins suficient tigaia, vei avea surpriza neplăcută ca peștele să se prindă de tigaie. Posibil chiar să se gătească inegal, nu uniform așa cum ar trebui să se întâmple în mod normal.
Nu ai uscat peștele
Nu ne referim la uscarea prin sare. Cu siguranță vrei ca peștele să aibă o crustă crocantă și aurie. Ei bine, atunci trebuie să usuci bine peștele înainte de a-l găti. Te poți folosi de prosoape de hârtie pentru bucătărie. Dacă îl lași așa umed, în tigaie nu e va rumeni, ci se va aburi, iar rezultatele nu vor fi pe măsura așteptărilor tale.
Pui peștele cu carnea în jos
Pentru a face peștele ca la carte, nu trebuie să pui peștele cu carnea în jos. Întotdeauna, prima dată vei face partea cu pielea, iar carnea va sta în sus. Apoi, după ce se rumenește frumos pe acea parte, poți întoarce. Pare un aspect banal, dar este unul dintre cele mai esențiale.
Gătești peștele prea mult
Așa cum am spus și mai sus, peștele se face repede, fără a pierde mult timp la prepararea lui. Multe persoane fac greșeala frecventă de a-l găti prea mult și astfel nu va mai ieși. Peștele care rămâne mult timp în tigaie va deveni uscat, tare și fără prea mult gust. Dacă vorbim despre peștele fiert prea mult, se va rupe foarte tare și se va împrăștia. Țineți cont și de grosimea acestuia atunci când îl pregătiți.
Îl întorci prea mult
Nu este nevoie să întorci peștele de prea multe ori atunci când îl prăjești. Doar o singură dată trebuie întors, este suficient. Nici nu încerca să îl înțepi. Dacă îl întorci înainte de a fi gătit pe o parte, există posibilitatea de a se rupe.