Franța a fost avertizată joi, 25 iulie, în legătură cu posibile „atacuri teroriste” asupra sportivilor și turiștilor care participă la Jocurile Olimpice de la Paris.
Avertismentul vine din partea autorităților din Israel, care au mai precizat că Iranul s-ar fi afla în spatele amenințărilor teroriste.
„Unii caută să afecteze festivităţile acestui eveniment vesel”, a avertizat în scris ministrul israelian de Externe într-o scrisoare adresată omologului său francez Stephane Sejourne.
„Avem în prezent evaluări ale unor potenţiale ameninţări din partea unor grupuri teroriste iraniene şi ale altor organizaţii teroriste care intenţionează să comită atacuri teroriste împotriva membrilor delegaţiei israeliene şi a turiştilor israelieni în timpul Jocurilor Olimpice„, se arată în documentul citat, potrivit Agerpres.

Pentru a face față amenințărilor teroriste, Franța a pus în vigoare un amplu sistem de securitate menit să apere integritatea sportivilor care participă la Jocurile Olimpice, care se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august.
Sportivii israelieni de la Jocurile Olimpice vor beneficia de pază și protecție din partea unităților de elită ale poliției și jandarmeriei franceze. Israelul a acuzat regimul de la Teheran de terorism digital cu scopul de provoca teamă în rândul delegației israeliene care participă la Olimpiadă.
De asemenea, un atac cibernetic masiv a paralizat vineri, 26 iulie, sistemul de transport feroviar din Franța. Sunt mii de turiști care nu mai pot ajunge la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Mai mult decât atât, cu doar câteva ore înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, trei incendii au izbucnit la calea ferată de mare viteză, pe liniile Atlantic, Nord și Est. Traficul feroviar a fost serios afectat, în special la Gara Montparnasse din Paris.

În acest context, compania feroviară franceză SNCF a emis un comunicat în care a precizat că este victima unui „atac masiv de paralizare a rețelei TGV. Operatorul feroviar și-a îndemnat clienții să-și amâne călătoriile.
„Deviem unele trenuri pe liniile clasice, dar va trebui să anulăm un număr mare de trenuri. Această situaţie ar trebui să dureze cel puţin până la sfârşitul săptămânii, până când se vor efectua reparaţiile traficul urmând să fie reluat în mod normal luni”, au precizat reprezentanții SNCF, potrivit Le Figaro.