NEWS

Imaginea publicată de Trump, chiar în ziua summitului de la Davos. Groenlanda: ”Teritoriu SUA din 2026”

Imaginea publicată de Trump chiar în ziua summitului de la Davos. Groenlanda Teritoriu SUA din 2026
sursa foto: Donald Trump - Truth Social

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump a publicat, marți, pe platforma sa de socializare Truth Social o imagine în care apare ridicând steagul american pe teritoriul Groenlandei. În fotografie, Trump este însoțit de vicepreședintele SUA, JD Vance, și de secretarul de stat Marco Rubio.

„GROENLANDA – TERITORIU SUA, ÎNFIINȚAT 2026”

În apropiere se află o placă pe care este scris: „GREENLAND – US TERRITORY EST. 2026” (în traducere: „GROENLANDA – TERITORIU SUA, ÎNFIINȚAT 2026”).

Tot marți, Trump a publicat o altă imagine în care apare în Biroul Oval, alături de lideri europeni, iar în spatele său este afișată o hartă care prezintă Statele Unite, Canada, Groenlanda și Venezuela sub steagul american, potrivit antena3.ro.

 

Președintele SUA a anunțat pe Truth Social că a avut o convorbire telefonică cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, în legătură cu Groenlanda.

Nu există cale de întoarcere

El a scris: ”Am fost de acord cu o întâlnire a părților implicate la Davos, Elveția. Așa cum am exprimat foarte clar tuturor, Groenlanda este imperativă pentru securitatea națională și mondială. Nu există cale de întoarcere — pe acest lucru, toată lumea este de acord!

Într-o altă postare, președintele american a publicat un mesaj privat trimis de Mark Rutte către Trump, în care oficialul NATO se angajează să găsească o soluție diplomatică pentru situația tensionată legată de Groenlanda. Cu puțin timp înainte, liderul de la Washington dezvăluise și un mesaj primit de la președintele francez, Emmanuel Macron, referitor la Groenlanda și i-a făcut „proști” pe britanici pentru că intenționează să cedeze o insulă unde se află o bază militară a SUA, către Mauritius.

 

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele