Cunoscuta actriță Brigitte Bardot a fost condamnată la plata unei amenzi de 20.000 de euro pentru injurii rasiale.
Tribunalul din Saint-Denis a decis, joi, 4 noiembrie, acest lucru, după ce, în 2019, Brigitte Bardot i-a caracterizat pe locuitorii din insula Reunion drept „autohtoni care şi-au păstrat genele sălbatice”, potrivit Le Figaro.
Urmărit penal pentru complicitate la injurii publice, Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al fostei actriţe în vârstă de 87 de ani, a fost obligat să plătească și el o amendă de 4.000 de euro pentru că, la solicitarea angajatoarei sale, el a transmis o scrisoare litigioasă mai multor publicaţii media, între care şi AFP.
Pe 7 octombrie, în timpul procesului, parchetul a cerut o amendă de 25.000 de euro pentru actrița Brigitte Bardot, care, de când s-a retras din lumea filmului a devenit o apărătoare a cauzei animalelor, şi de 5.000 de euro pentru colaboratorul acesteia, însă instanța a redus sumele.
Actrița Brigitte Bardot, care a înfiinţat o fundaţie ce-i poartă numele şi care protejează animalele, a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefectul insulei Réunion.
Declarându-se „invadată de scrisori (…) ce denunţă actele de barbarie ale locuitorilor asupra animalelor”, Brigitte Bardot a afirmat că „autohtonii şi-au păstrat genele lor sălbatice”. Ea a mai comparat La Réunion cu „o insulă a Diavolului” cu „o populaţie degenerată, încă impregnată de tradiţii barbare care sunt rădăcinile lor”.
Cuvintele ei jignitoare au generat o mare indignare pe insulă.
Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de Peste Mări, i-a adresat o scrisoare deschisă fostei actriţe: „Rasismul nu este o opinie, este un delict”.
Deputatul Jean-Hugues Ratenon (LFI), Licra, Mrap şi SOS Racisme, liga pentru drepturile omului şi asociaţii şi grupuri religioase hinduse au depus plângeri contra lui Brigitte Bardot.
Ulterior, actrița le-a cerut scuze locuitorilor insulei, justificându-şi furia prin ceea ce ea crede a fi „soarta tragică” a animalelor din insulă.
Cuvintele doamnei Bardot sunt „ofensatoare, rănesc”, a estimat procuroarea Bérengère Prudhomme.
Celebra actriță franceză Brigitte Bardot a trimis, și în 2010 și în 2012, scrisori autorităților române, în care avertiza că planul de ucidere a maidanezilor este în contradictie cu normele europene. Reacția ei a venit, atunci, în urma unei decizii a Prefecturii București de a elabora un plan de autanasiere a câinilor fără stăpân.
“Romania nu se va schimba daca va continua sa ia decizii cu cruzime fata de fiinte sensibile, astfel cum sunt definite in dreptul european, si care sunt de altfel sub protectia sa”, spunea în 2010, Brigitte Bardot, referindu-se la situația câinilor fără stăpân
Brigitte Bardot a fost în România în 2001, în timpul mandatului de primar general al lui Traian Băsescu. Cei doi au semnat, atunci, un protocol pentru sterilizarea masivă a câinilor fără stăpân.