LIFESTYLE

Istoria împodobirii bradului. Când ar trebui puse podoabele?

Istoria împodobirii bradului. Când ar trebui puse podoabele
www.zcj.ro

Istoria împodobirii bradului trebuie aflată de toată lumea, de la mic, la mare. În orice caz, lesne de știut este faptul că reprezintă una dintre cele mai frumoase tradiții care există.

Nu cred că există vreo casă în care să nu împodobească bradul în această perioadă. Înainte se puneau colaci, bomboane, fructe, lumânări etc. Acum, în zilele noastre, au apărut fel de fel de decorațiuni care mai de care mai frumoase.

Nici măcar nu ne putem imagina vreun brad fără globuri, indiferent de care ar fi acest. Putem include cele din lemn, plastic, sticlă etc. Încă din luna octombrie multe modele, culori să știm exact ce să alegem anul acesta.

Povestea globurilor este de pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Hans Greiner a vrut să îmbunătățească și să schimbe ceva privind acest context. În 1597, în orașul Lauscha, Germania, Christoph Muller și Hans Greiner au deschis primul atelier de fabricare a sticlei, producând boluri, pahare, mărgele și chiar ochi de sticlă.

Se spune, conform tradiției, că steaua a fost cea care i-a călăuzit pe magi la pruncul Iisus Hristos. De aceea, oamenii aprindeau lumânările în Ajun de Crăciun în brad.

Istoria împodobirii bradului

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat de la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice. Bradul reprezintă, prin forma sa triunghiulară, Sfânta Treime. De asemenea, podoabele puse pe el semnifică bogăția și cunoașterea.

El a fost ales ca simbol pentru că, spre deosebire de alți copaci, acesta rămâne verde chiar și iarna, în sezonul rece. Oamenii nu aveau altă variantă de a simți magia sărbătorilor, așa că au găsit o modalitate, aceea de a-l orna.

În prezent, acest obicei este unul dintre cele mai iubite atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Copiii abia așteaptă să vina perioada aceasta încântătoare. Nu contează dacă este din artificial sau natural, verde să fie. Bineînțeles, că ambii prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje.

Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu când se împodobește cu adevărat. Deși noi toți o facem până pe 10 decembrie, ei bine, aflați că trebuie chiar în Ajunul Crăciunului, pe data de 24 decembrie seara. Din el, nu ar trebui să lipsească deloc, niciodată, steaua, globulețele, luminițe.

Mai mult decât atât, trebuie să știi care sunt pașii corecți pe care trebuie să îi urmați. Împodobirea începe de la baza pomului, dar mare grijă să acoperiți fiecare ramură mai groasă. Atenție! Nu trebuie să luați ceva care să încarce foarte mult.

Nu folosiți mai multe culori la globulețe, pentru că, exact ce am spus mai sus, va părea prea încărcat. Puteți opta și pentru beteală, dar nu prea se mai poartă foarte mult, așa cum se purtau acum câțiva ani.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele