LIFESTYLE

Iulie 2022 este una dintre cele mai calde luni din istoria Europei. Când au fost înregsitate cele mai ridicate temperaturi

Iulie 2022 este una dintre cele mai calde luni din istoria Europei. Când au fost înregsitate cele mai ridicate temperaturi

Certetători din meteorologie și climatologie au căzut de acord: iulie 2022 este una dintre cele mai calde luni din istoria Europei. Programul Copernicus, care observă clima cu ajutorul sateliților, navelor, avioanelor și stațiilor meteorologice din întreaga lume, a precizat că în iunie 2022 au avut loc mai multe „momente importante”. 

Temperatura medie globală pentru luna iunie a fost cu aproximativ 0,31°C mai mare decât media pentru perioada 1991-2020.

Iulie 2022 este una dintre cele mai calde luni din istoria Europei. Temperaturi extreme în toate țările

În Europa, a fost a doua cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, cu temperaturi cu aproximativ 1,6°C peste medie.

Iunie 2019 este cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată în acesată regiune. Copernicus raportează temperaturi extreme din Spania până în Italia. „Sud-vestul Europei, care a cunoscut primul val de căldură în a doua jumătate a lunii mai, a cunoscut o nouă perioadă de temperaturi excepționale patru săptămâni mai târziu, care au culminat la 17 iunie”, se arată în comunicat.

Mai frig decât de obicei în America de Sud. ”Trebuie să ne pregătim pentru ce va urma”

În afară de această regiune, țări precum Franța, Japonia și Statele Unite s-au confruntat, de asemenea, cu valuri puternice de căldură. În schimb, Groenlanda și cea mai mare parte a Americii de Sud au înregistrat temperaturi mai scăzute, potrivit studiului.

Valuri de căldură similare celor observate în acest an sunt așteptate să devină mai frecvente și mai severe în anii următori, atât în Europa, cât și în alte părți”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului Copernicus pentru schimbări climatice.

„Este deosebit de important să punem la dispoziția publicului date fiabile, astfel încât toată lumea să poată monitoriza aceste tendințe și să se pregătească mai bine pentru ceea ce va urma”, a adăugat el.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele