LIFESTYLE

Jurilovca, studiu de caz. Cum a ajuns o comună cu numai 4.000 de locuitori să fie numită ”capitala Dobrogei” după Festivalul Borșului Lipovenesc din 2023

Jurilovca studiu de caz. Cum a ajuns o comună cu numai 4.000 de locuitori să fie numită capitala Dobrogei după Festivalul Borșului Lipovenesc din 2023
Foto: Primaria Jurilovca

Aproape 150.000 de persoane au participat în acest an la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca. 30.000 de mașini au intrat în mica localitate, primăria a oferit gratuit 50.000 de porții de borș de pește, iar pe scenă, într-un concert spectaculos de o ora și jumătate, a urcat cunoscutul artist Goran Bregovic. 

Goran Bregovic
Foto: FBLJ

Cum a ajuns o localitate care numară aproximativ 4000 de suflete să găzduiască – și mai ales să facă față – unui asemenea eveniment, cu un asemenea flux de oameni și, desigur, cu un asemenea invitat. Am pornit pe urmele poveștii care a transformat o comună cu nume exotic, până nu demult necunoscută publicului larg, în ”capitala Dobrogei” – căci așa a fost numită, după festival, pe rețelele de socializare.

Jurilovca, studiu de caz. Jurilovca, să fie clar!

Undeva, la aproape distanță egală de Constanța și Tulcea (mai aproape de Tulcea), un indicator din drumul national te trimite undeva, spre colinele calme ale Dobrogei de Nord, în direcția mării.  ”Jurilovca”. Sună aspru, dar sună și armonios.

Drumul saltă peste o cale ferată,  șerpuiește larg peste camp, apoi se îndreaptă cuminte și merge paralel cu laguna Razim Sinoe. Plăcuța din Jurilovca e scrisă în română și în rusă, căci mulți dintre locuitori sunt lipoveni, și mai apoi e și-un panou albastru cu un soare la apus – sigla turistică a comunei. Ca să-ți fie clar unde ai ajuns.

Strada lungă e destul de goală, o mărginesc case și garduri colorate în albastru. Comuna nu e mare. Câteva străzi drepte întretăiate de alte câteva străzi drepte. Toate largi, toate asfaltate. Și mai multe case și garduri albastre, pe ici-colo un acoperiș de stuf vechi, un acoperiș nou de stuf, flori, liniște.

Strada Jurilovca
Foto MediaFlux

Poezie. Caracterizarea apare spontan, poezie. La două zile după festival, localitatea poartă parfum de vacanță liniștită și, prin dreptul unui restaurant colorat – altfel cum- cu albastru și alb, aroma de mâncare buna cu usturoi. Pește? Scoici? Să fie rapane?

Nu-i vremea mesei încă.

În portul nou, lângă portul vechi

Unde-au încăput 150.000 de mii de oameni aici? În două zile, ok, am citit cu atenție comunicatul, dar unde au încăput cei 50.000 de la concerul lui Goran Bregovici?

Toate degetele arătătoare se îndreaptă spre vale, acolo unde verde-căprui strălucește lacul. Razimul? Nu, cică e Golovița, o soră mai mica.

Unde, bre?

Acolo, în portul nou.

Acolo, în portul nou, se rupe filmul. Dar, culmea, nu se rupe brutal, nu e nimic violent, desi contrastul e zguduitor. După stăzile cu case mici, cu flori și profund tradiționale, ”portul nou”, cum îi spun localnicii, e o amenajare din alt secol. Din secolul ăsta. O platformă mare, un pod, o insula, gazon, felinare stradale, bănci, bărci, bărci noi, bărci vechi și o linie a orizontului trasată cu nisip. Gura Portiei.

Pe canalul din dreapta plutesc doi pui de pelicani.

Un fel de superman local, Geni

Aici era stuf, era mlaștină”, își agită mâna un barcagiu, de la stânga la dreapta vreo 180 de grade. Cât vezi cu ochii adică.

pescari
foto: Visit Jurilovca

Păi și când s-a construit portul?

Anul ăsta” zice și ochii îi lucesc. ”Am avut spectacol cu drone la inaugurare, a fost cevaaa super-super. ”Si acolo”, continua el, e portul vechi. Pe-ala îl avem mai demult.

Portul vechi, portul nou, drone, unde sunt? Cine a făcut chestiile astea, întreb, așteptându-mă să-mi răspundă, firesc, că extratereștrii.

Dar el spune, simplu: Geni.

Tot aveam să aud numele ăsta. Un superman local alintat caraghios, Geni.

De fapt, primarul.

Eugen Ion. Foto: FBLJ

Apa cea de toate zilele, dar nu de toți anii

Acum 20 de ani, Jurilovca era ”un sat pescăresc” de unde se lua barca spre Gura Portiței, o plajă sălbatică, mai degrabă pentru aventurieri.

Nu-ți prea dădea inima ghes să te oprești în Jurilovca. Nici n-aveai unde să mănânci ceva ca lumea, nici să rămâi peste noapte.

Ba, parcă era Heracleea. Ba nu era. Ba da, o făcuse Edi. Nu, asta a fost după.

Interlocutorii nu se pun de acord dacă exista sau nu o pensiune acum 20 de ani în Jurilovca sau dacă a apărut mai târziu. Era, în shimb, lângă biserică, o doamnă, o gazdă, unde grupuri de turiști – mai degrabă pescari – își petreceau rural parte din concedii.

Nu era niciun port, băgau bărcile direct în stuf si se umpleau turiștii de nămol pe picioare când coborau.

Hă, hăă, nu era nici apă!

Cum adică?

Nu era, doamnă, apă. Două zile pe săptâmână curgea apa. Cin să vina la noi? Că din drumul principal, dacă o luai pe o lateral, te umpleai de praf. Și dacă mai și ploua..

Dracu te lua, completează cineva.

Paradoxal, pe malul apei, nu aveau apă. Toți râd.

Și-acum?

Își îndreaptă spinările de mândrie.

Acum e ca la oraș!

Ce oraș? E ca la stațiune!

 A fost odată, nu demult

Descâlcesc nu neapărat ușor firele, dar o dată descâlcite, povestea capătă contur. Și e pe bune o poveste cu ”a fost odată – dar nu demult – o comună aproape abandonată, uitată de lume și de autorități, care însă în anul de grație 2023 a ajuns să găzduiască un concert Bregovic în cadrul unui super-festival construit în jurul unei ciorbe. Că asta e borșul lipovenesc, o ciorbă bună de pește.

În povestea ultimilor 10 ani apare des numele lui Geni. Eugen Ion, primarul.

El și un profesor de istorie din comună, Paul Condrat, au pus la cale prin 2009 o sărbătoare locală, la care au făcut borș lipovenesc la ceaune (ei le zic ceaoane) și vreo 200 de localnici s-au înfruptat din ea.

Pe-atunci Geni nu era primar, se ocupa de agricultură și era întreprinzător local, dar Paul era pescar și lucrurile au ieșit bine, oamenii s-au distrat. Mai facem? Mai facem, și-au spus, dar primarul de la vremea respectivă le-a interzis evenimentul, nu se mai știe exact pe ce considerente.

Cine avea să bănuiască atunci ce întorsătură ciudată aveau să ia lucrurile?

 Când politica e muncă

Ciudate sunt căile (Domnului, pentru credincioși. Ale vieții pentru ceilalți). Pentru că Geni era, cum, spuneam, întreprinzător local, născut-crescut în Sălcioara, sat care ține de Jurilovca, pentru că era descurcăreț, pentru că alerga cât era ziua de lungă, muncea și găsea soluții, pentru că fusese primul pe zona care-și luase o combina pe fonduri SAPARD, pentru că-și făcuse un rost acasă și n-avea niciun gând să plece în străinătate la muncă și pentru alte zeci de motive mai mari sau mai mici, apropiații l-au împins spre politică.

L-au propus candidat la primărie.

Părea să aibă potential. Părea să vrea să facă lucruri. Părea că poate.

În 2012, un tânăr în vârstă de 34 de ani, câștiga alegerile locale. Le promisese oamenilor că vor avea apă, străzi asfaltate și că Jurilovca va deveni o destinație turistică. Unii l-au crezut, alții poate nu. L-au votat, că obosiseră să nu se întâmple nimic.

La următorul mandat, în 2016, Eugen Ion câștiga primăria cu 88% din totalul de voturi exprimate. În 2020 cu 87%.

Ce-ați făcut în ultimii 10 ani, domnule primar?

”Am muncit”.

Ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani

 Rezumat scurt, cu datele oferite de primărie și cu documentare la fața locului.

Fonduri naționale și europene.

Toate cele trei sate ale comunei au apă curentă. Două au și canalizare, și stații de epurare.

Străzile din Jurilovca sunt în proporție de 99 la sută asfaltate.

S-au reabilitat 3 școli, (bat la aspect și dotari multe școli de oraș), trei camine culturale, s-a construit o ditamai sala de sport și două porturi.

Primăria a amenajat un camping.

Au apărut pensiuni. Le-au făcut localnicii. Și niște oameni, de prin niște alte localități, care au ales să se stabilească în Jurilovca.

Și festivalul?

Păi, a crescut organic.

 Omul și echipa

Primarul Eugen Ion invocă foarte des ”echipa”. De parcă echipa ar fi o mașinărie care merge cu aer și construiește visuri pe bandă rulantă.

În realitate, sunt niște funcționari publici ciudați care la ora 16.00 nu rup ușa instituției. Cică în toate zilele premergătoare festivalului (multe zile!), toată echipa asta fantastică a lucrat până în zori.

De la un an la altul a fost mai complicat. Mai mult spațiu, mai mulți comercianți, mai multe corturi de amplasat, mai mulți vizitatori, mai multe mașini pe care să le parchezi, mai multe concerte. Mai mulți oameni la gătit borș, mai mulți voluntar la servit, și mai mulți la curățenie.

Au fost peste 100 de voluntari. De unde i-a găsit?

Păi, au venit și din comunele alăturate să ajute. Așa, pur și simplu? Da.

Și bani?

Fonduri europene. Și niște sponsorizări. Și din buzunar. (asta e of the record)

Și-n rest?

În rest muncă. Multă muncă. Enorm de multă muncă.

Anul ăsta, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a bătut toate recordurile. Comercianți, prezență, mașini, parcări, oameni, organizare, comentarii, aprecieri, felicitări.

Pe malul lagunei Razim Sinoe, cu ochii în zare, ca în căutarea vreunei lotci pescărești purtate de vânt departe, primarul din Jurilovca întârzie răspunsul.

Asta și pentru că i s-a pus un nod în gât: l-am întrebat ce-a simțit când comuna unde s-a născut, a crescut și pe care acum o administrează a fost numită ”capitala Dobrogei”.

Până la urmă răspunde:

”Sunt fericit”. Și întoarce brusc capul, crezând că nu-i văd lacrimile.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele