Preşedintele Klaus Iohannis s-a testat de urgenţă pentru COVID-19 și şi-a anulat vizita în Letonia, pe care o avea programată zilele acestea.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a intrat în contact cu omologul său leton care a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Letonia, programată pentru vineri și sâmbătă, a fost amânată.
„Vizita oficială a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 15 – 16 octombrie, a fost amânată, având în vedere faptul că preşedintele Letoniei a fost confirmat pozitiv la infectarea cu SARS-CoV2”, a confirmat Administraţia Prezidenţială.
Rezultatul testului făcut de Klaus Iohannis este negativ, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedinţii Letoniei şi României au fost prezenţi miercuri, la Malmo, în Suedia, la Forumul dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului.
Presa letonă scrie că preşedintele Egils Levits (foto) a făcut un test rapid antigen COVID-19, care a ieşit pozitiv, după ce a revenit miercuri seara din Suedia.
Ulterior, preşedintele leton a făcut testul PCR, care a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2.