Laura Cosoi este una dintre persoanele publice care sărbătoresc astăzi Paștele Catolic și, așa cum face în fiecare an, actrița își ține la curent fanii de pe Instagram cu minunile care i se întâmplă în viață.
Laura Cosoi petrece Paștele Catolic alături de cei dragi ei. Actrița respectă ritualurile bisericii romano-catolice și așa cum se întâmplă în fiecare an, actrița nu a ratat nici anul acesta Slujba de Înviere. Pentru prima dată, anul acesta, Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au fost însoțiți de micuța Rita.
MAI MULTE INFORMAȚII DESPRE: Laura Cosoi povestește prin ce emoții a trecut atunci când a început Rita grădinița
View this post on Instagram
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Mama actriței Laura Cosoi, o doamnă la brațul fiicei sale | IMAGINI PAPARAZZI
„Cristos a Înviat! Să păstrăm în suflet toată viața lumina primită în această seară! A fost prima slujbă de Înviere pentru Rita și mi-a amintit cu atâta drag de cum era această seara pe vremea când eram de vârsta ei. Biserica romano catolică din Iași, procesiunea, drumul până acasă când păzeam lumânarea ca să nu se stingă, oule roșii care ne așteptau pe masa din sufragerie, rugăciune, pianul, familia adunată în jurul lui… azi cam tot așa, 35 de ani distanță, retrăiesc emoțiile ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Mulțumesc, Rita bună!”, a transmis Laura Cosoi.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean, o relație perfectă sau doi oameni care știu să lupte pentru ce-și doresc?
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean celebrează, în fiecare an, Paștele de două ori, întrucât actrița este catolică, iar omul de afaceri ortodox. Mamă a trei fetițe, vedeta le implică de mici în ceea ce privește tradițiile clasice și se bucură că, în perioada următoare, vor petrece mai mult timp împreună cu cei dragi.
Laura Cosoi trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean. Cei doi serbează anul acesta 11 ani de relație. În cadrul unui interviu, Laura Cosoi vorbea despre începutul relației cu soțul ei. Cei doi s-au văzut prima oară într-un restaurant, iar soarta i-a adus apoi împreună într-o vacanță. Povestea lor de dragoste este una savuroasă, mai ales că au încercat o perioadă să-și țină departe relația de ochii curioșilor.