PAPARAZZI

Laura Giurcanu nu și-a revenit după foamea „pătimită” la Survivor România. Uite-o cu câtă poftă mănâncă o salată | EXCLUSIV PAPARAZZI

Laura Giurcanu nu și-a revenit după foamea pătimită la Survivor România. Uite-o cu câtă poftă mănâncă o salată | EXCLUSIV PAPARAZZI

Să participi la Survivor România este „one a hell of” experiență, vorba englezului, iar în cazul influencerului Laura Giurcanu acest lucru a rămas o evidență chiar și acum, după întoarcerea în țară. Sau, mai bine spus, minusurile de acolo au devenit evidențe în viața de zi cu zi a vedetei online-ului care se confruntă, se pare, cu aceeași problemă ca și colegul ei, Emil Rengle, pasiunea soră cu disperarea, aproape, pentru mâncare.

Paparazzi mediaflux.ro au fotografiat-o, zilele trecute, pe Laura Giurcanu în timp ce servea prânzul la una dintre terasele din zona de nord a Bucureștiului, un loc frecventat des de figurile publice. Singură, îmbrăcată lejer, Laura Giurcanu și-a canalizat toată atenția pe salata pe care a comandat-o, alături de un fel principal care, însă, nu părea atât de apetisant pentru blondă. Salata aceea, însă, Doamne Ferește, cât imbold îi dădea Laurei care aproape că-l devora, fără să-și aducă aminte că este totuși în public și, unde mai pui, că este și o persoană publică. Acum, dacă ar fi să ne reamintim de foamea „pătimită” la Survivor România, cumva, înțelegem această pasiune pe salată a Laurei.

Între două înghițituri și două ocheade năpraznice și ele, Laura Giurcanu răspunde prietenește celor care o recunosc și o salută, iar la un moment dat, se întreține cel mai probabil cu un curier la telefon. Extrem de drăguță, Laura îi oferă domnului de la celălalt fir toate informațiile de care are nevoie și îi explică exact care ar fi timingul cel mai bun ca să se întâlnească.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Alina Pușcaș, un look total diferit față de cel cu care ne-a obișnuit. Cum „s-a arătat” vedeta „Te cunosc de undeva” | EXCLUSIV PAPARAZZI

Laura Giurcanu a participat la cel mai nou sezon al emisiunii Survivor România, ediție difuzată zilele acestea pe Pro TV. Actrița a fost eliminată pe 5 aprilie din competiție, o decizie despre care, la momentul acela, Laura Giurcanu povestea că este șocant.

„Sunt în șoc. O să fiu copleșită de emoții, dar sunt neutre. Am un cuvânt: recunoștință. M-a făcut să văd viața altfel. A fost foarte intens, a fost experiența vieții mele. Oamenii sunt minunați. Am spart sute de nuci de cocos, am câștigat, am pierdut, am petrecut, am plâns, am râs. Plec cu un bagaj emoțional, cu o grămadă de lecții. Survivor este cea mai mare lecție. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot”, a spus Laura Giurcanu cu ochii în lacrimi, după ce Daniel Pavel a anunțat că este eliminată de la „Survivor România”.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele