Lidia Buble și Horațiu Nicolau, cel mai nou cuplu monden! Fotografiile exclusive care le demască relația înfiripată înainte de Sărbători!

spot_img

În una din serile reci de început de decembrie, săptămână trecută, s-a consumat probabil primul episod dintr-o poveste ca-n filme: un potent om de afaceri spre 60 de ani și o tânără artistă de succes sub 30, s-au întâlnit într-un separeu de la etajul restaurantului Mesogios din Primăverii, cea mai selectă zonă din Capitală.

După o cină romantică prelungită, el, ca un gentleman adevărat, a achitat nota la parter, iar ea, ca o fată bună, l-a așteptat și, deși au venit separat și au plecat împreună, au fost reperați de paparazzi.

Se vede însă în imagini că episodul de seară s-a repetat și în timpul zilei, la foarte scurt timp, după doar patru zile, ieri, în același restaurant, semn că este locul lor „secret” pentru întâlnirile asezonate cu bucate alese. Lidia Buble și Horațiu Nicolau sunt protagoniștii acestei povești de decembrie care va avea continuarea probabil într-o super vacanță de iarnă, așa cum potenții oameni de afaceri din România aleg să petreacă Sărbătorile și începutul de an nou.

Este clar un sâmbure de amor la începutul acestei relații, amor care se citea foarte clar și ieri pe fața lui Horațiu Nicolau, care o soarbe din priviri pe Lidia la ieșirea din restaurant, până urcă în mașină și dispare din raza lui vizuală.

Ea, care își cunoaște valoarea, este o artistă de succes și tocmai a încheiat relația cu actorul cubanez Harlys Becerra, și-a activat talentele de divă și l-a cucerit imediat pe Horațiu Nicolau.

Îmbrăcată în negru, ca o fată serioasă, relaxată, fără să se străduiască prea mult pentru o întâlnire de prânz, Lidia se vede că are confortul femeii care deja i-a câștigat inima bărbatului. Deocamdată fără gesturi tandre în public, cei doi își consumă relația în intimitatea locurilor unde se simt departe de ochii lumii.

Dar, cum paparazzi Mediaflux sunt peste tot, era doar chestiune de zile până când cel mai nou cuplu monden să fie fotografiat și prezentat pentru prima oară, în exclusivitate, de Mediaflux.ro.

 

Cine este noul bărbat din viața Lidiei Buble

Horațiu Nicolau este fostul patron al Telesport, canal de televiziune pe care l-a vândut trustului Realitatea, fiind cunoscut și pentru alte afaceri pe care le are, cum ar fi aplicația Twelp, care ajută șoferii care au probleme tehnice cu asistență specializată și se adresează și utilizatorilor internaționali. Un fel de Uber pentru tractatori.

O fire discretă din punct de vedere profesional, dar și personal, Nicolau are o istorie interesantă în lumea milionarilor Capitalei, poate de aici și discreția…

Într-o relație foarte bună cu Viorel Păunescu, unul din foștii proprietari ai hotelurilor Intercontinental, Lido și Rex Mamaia, Nicolau și-a cunoscut astfel soția, pe Andreea, cunoscută sub numele de Milka, la acea vreme ea fiind secretara personală a lui Păunescu. Anii au trecut, cei doi au avut o lungă căsnicie piperată cu peripeții și finalizată deja de câțiva ani.

Nicolau are astăzi mai multe proprietăți în zonele unde doar bogații au acces: un apartament în Monte Carlo, un apartament în valoare de peste jumătate de milion de euro în complexul rezidențial Caelia, care vrea să fie un fel de Monaco de România, mai multe proprietăți valoroase în Capitală și câteva business-uri care-i permit să se ocupe acum mai mult de partea amoroasă, la care revenim.

Lidia Buble, care a concurat împreună cu sora ei în Asia Express, show-ul de la Antena 1, a avut câteva relații amoroase cunoscute și mai multe necunoscute publicului larg. A intrat în atenția presei când s-a îndrăgostit de Răzvan Simion de la Neatza, cu care a rămas în relații bune și încă lucrează împreună, iar în urmă cu doar câteva săptămâni, după ce i-a bătut inima în ritmuri latine, Lidia s-a despărțit de actorul cubanez cu care s-a iubit o vreme, Harlys Becerra.

Tatăl ei, pastor penticostal, refuză să îi cunoască iubiții până când frumoasa artistă nu i-l va prezenta pe viitorul soț. Nu se știe deocamdată dacă relația Lidiei cu Horațiu Nicolau va ajunge în fața… tatălui cântăreței, dar având în vedere că sunt tare încurcate căile Domnului, orice este posibil.

Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected]


spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
Cele mai noi ștri
spot_img

Citește și

Cele mai noi ștri
Știri din aceeași categorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.