BUSINESS

Lovitură pentru toți șoferii. Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie

Lovitură pentru toți șoferii. Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie

Luna ianuarie aduce un nou val de scumpiri pentru români. Printre cei afectați de prețurile majorate vor fi și șoferii care alimentează cu benzină sau motorină. Se confirmă o mărire a prețurilor pentru carburanți și în 2026.

Carburanții se scumpesc iar de la 1 ianuarie, iar prețul va ajunge la un nou prag psihologic. Modificările fiscale par moderate pe hârtie, însă prețurile se vor majora serios, prin cumul, după cum susține Dumitru Chisăliță, președintele asociației Energia Inteligentă:

„La 1 ianuarie, așa cum ne-am obișnuit de foarte mulți ani, se modifică accizele la benzină și motorină. Creșterea pe care am identificat-o e undeva între 3 și 4%. Circa 3,3% la motorină, 3,8% la benzină și asta va aduce prețul la motorină aproape de 8 lei pe litru și undeva la 7,7 lei, la benzină, aproape de pragul psihologic de 8 lei pe litru.

Asta va face să fim puși în situația de a scoate mai mulți bani din buzunar. Am socotit că la nivelul întregului an 2026, strict din aceste considerente, un proprietar de mașină va trebui să scoată cu până la 300 de lei mai mult pentru a-și plăti benzina la kilometrii pe care i-a făcut în anul 2025. Bineînțeles, acestea sunt elemente care cumva țin de ceea ce înseamnă această acciză care s-a mărit.

Se va mări, de fapt, la 1 ianuarie, dar, bineînțeles, pot să existe și alte situații la nivelul anului care să vină la pachet cu creșteri de preț la pompă. Discutăm de cursul valutar, practic, importul de țiței, care se tranzacționează în dolari, fiind atât de important. O eventuală creștere a cursului valutar va influența într-un mod negativ ceea ce se întâmplă la pompă cu prețul. De asemenea, creșterea prețului barilului de țiței.

Să nu uităm că prețul barilului de țiței care există astăzi practic este la nivelul anului 2021, adică un preț care a coborât foarte mult în ultimii trei ani de zile. Dacă vreți, el este stabilizat undeva la nivelul mediei dintre 2005 și 2020, să spunem, adică ne-am reîntors destul de bine, dar nu cred că vom putea spera ca să rămână foarte mult în această zonă. Deci e posibil ca în anul următor să revedem o revenire a lui și o creștere care poate să fie de până la 10 -15 la %.”

Chiar dacă petrolul va fi mai ieftin la nivel global, carburanții vor fi mai scumpi în România

Anul 2025 a adus o evoluție favorabilă pe piața petrolului la nivel global, însă la pompă nu s-au remarcat modificări de prețuri. O analiză recentă reliefează faptul că prețul mediu al benzinei a ajuns în România la 7,36 lei pe litru pe 17 decembrie, cel mai scăzut nivel de după iulie 2025, când a fost atins un prag de 6,98 lei pe litru. La 1 august a fost consemnată o creștere a prețurilor, determinată de majorarea accizelor, de la 2,53 lei pe litru la 2,78 lei pe litru.

La ora actuală, aproximativ 55% din prețul benzinei și 50% din cel al motorinei reprezintă taxe colectate de stat, respectiv TVA și accize.

Analistul XTB România, Radu Puiu, a transmis de curând că, în ciuda scăderii prețului barilului de petrol, este de așteptat ca prețurile la pompă să nu urmeze aceeași traiectorie.

Începutul anului viitor va aduce o nouă majorare a accizelor. Ministerul Finanțelor a anunțat că, de la 1 ianuarie, acciza pentru benzină va crește la 3,06 lei pe litru, iar pentru motorină la 2,80 lei pe litru, de la nivelul actual de 2,54 lei.

Aceste măsuri vor determina o scumpire suplimentară estimată la 30–40 de bani pe litru, aplicabilă încă din noaptea de Revelion, de la ora 00.00.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele