LIFESTYLE

Lună Nouă în Scorpion pe 20 noiembrie 2025. Cum să tai legăturile vechi și să deschizi un nou capitol în viața ta

Lună Nouă în Scorpion pe 20 noiembrie 2025. Cum să tai legăturile vechi și să deschizi un nou capitol în viața ta
foto: pixabay

Pe data de 20 noiembrie 2025 are loc un fenomen astrologic mult așteptat: Luna Nouă în Scorpion. Acest moment marchează o etapă de transformare, care permite traversarea unei etape încheiate și deschiderea unui nou capitol. Iată ce trebuie să faci în următoarea perioadă, pentru a te conecta cu noile energii!

De ce Luna Nouă în Scorpion este momentul potrivit pentru tăierea legăturilor vechi

Întotdeauna, Luna Nouă reprezintă un punct de început, care vine la pachet cu o energie simbolică, în care ne putem seta intenții proaspete. Mai mult, atunci când fenomenul are loc în Scorpion, semnul luptei cu adâncimile psihice, acest proces capătă o intensitate profundă.

Conform astrologilor, Luna în Scorpion aduce nevoia de a pătrunde în propriile sentimente la maximum și de a ieși din tiparele anterioare. Asta înseamnă că perioada ce urmează este potrivită să faci o schimbare în viața ta!

Pași practici pentru transformare

Scrie ceea ce simți!

Încearcă să îți acorzi timp ție însăți și, din când în când, să îți notezi gândurile. Scrierea aspectelor care te țin pe loc, precum o relație care s-a consumat, un obicei vechi sau o credință limitativă, te poate ajuta să conștientizezi problema și să găsești o rezolvare pentru a schimba ceea ce te nemulțumește.

Ritual simbolic de tăiere

O metodă des folosită în perioada de Lună Nouă în Scorpion este „ritualul de tăiere”. Pentru acesta ai nevoie de o foaie de hârtie, pe care să inscripționezi cuvintele care simbolizează ceea ce vrei să „rupi” din rutina ta, precum „teama”, „vina” sau „dependența”. În seara Lunii Noi, arde foaia spunând: „Eliberez. Mă deschid. Mă reînnoiesc”.

Acțiune concretă imediată

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care poți să le faci pentru a te conecta cu o nouă etapă din viața ta este să acționezi! Fă un gest simbolic precum trimiterea unui mesaj de iertare sau donarea unui obiect care te ține strâns legată de trecut.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele